You are currently viewing Ministrul Educației anunță: de săptămâna viitoare se va putea sta, în curtea școlii, fără mască

Ministrul Educației anunță: de săptămâna viitoare se va putea sta, în curtea școlii, fără mască

Măsurile de relaxare, anunțate ieri, le aduc și elevilor un motiv de bucurie. De săptămâna viitoare, se va putea renunța la masca de protecție în curtea școlii. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Acesta a spus că va rămâne totuși în vigoare măsura decalării orarului și implicit a pauzelor.

„Am transmis inspectoratelor că, de săptămâna viitoare, în exteriorul școlii, în spații deschise se poate renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție, dar se păstrează regula pauzelor decalate pentru a evita aglomerația.

Deci regula generală este aceea a posibilității de renunțare la masca de protecție, cu excepția spațiilor aglomerate, pentru a nu transforma curtea școlii în spații aglomerate păstrăm regula decalării programului orar, deci implicit declarării pauzelor, implicit evităm formarea de aglomerări în curtea școlii”, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

AUTOR: F.S.