Duminică, IPJ Argeș a fost sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se afla în curtea unei biserici, din comuna Mihăiești, satul Drăghici, judeţul Argeș, un bărbat și-a agresat soția și fiul în vârstă de 15 ani. El le-ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit, în urma cărora ambele victime au decedat. Crima ar fi avut loc chiar în curtea unei biserici, transmite Realitatea Plus. Fiul adolescent a fost ucis chiar la ușa bisericii, pe trepte. Femeia a reușit să fugă până în curtea bisericii, dar a căzut și a murit într-o baltă de sânge.
Ulterior, agresorul a încercat să se sinucidă, însă a fost imobilizat de către polițiști, conform unor surse. Se fac cercetări la fața locului. Făptașul se află în custodia oamenilor legii. Acesta avea o rană superficială, provocată atunci când martorii au încercat să îl imobilizeze, potrivit Antena 3. Poliţia a demarat o anchetă. Deocamdată nu există informaţii cu privire la motivele care au dus la gestul bărbatului.














