Accident rutier produs cu puțin timp în urmă în municipiul Târgoviște! Nefericitul incident a avut loc în zona Piața 1 Mai, unde un conducator auto în vârstă de 69 de ani, a acroșat și accidentat cu autoturismul o femeie. Din nefericire victima a acuzat dureri mari, fapt pentru care aceasta a fost transportată de urgență la spital, pentru investigații medicale.
Polițiștii ajunși la fața locului efectuează cercetarea, încercând să descopere dacă șoferul a consumat băuturi alcoolice, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.














