You are currently viewing Emil Săndoi, după remiza cu Dinamo, de la sfârșitul play-out-ului: “Sunt mulțumit de rezultat”

Emil Săndoi, după remiza cu Dinamo, de la sfârșitul play-out-ului: “Sunt mulțumit de rezultat”

Chindia Târgoviște a încheiat campionatul pe locul 7, cu 36 de puncte acumulate. În ultima rundă a play-out-ului, dâmbovițenii au remizat, 0-0, cu Dinamo București, într-un meci plictisitor. Punctul obținut cu bucureștenii a mulțumit conducerea tehnică a formației târgoviștene.

“Sunt mulțumit de rezultat, dar nu cred că a fost una dintre cele mai bune partide ale noastre. Fiind ultimul joc, poate nici băieții nu s-au capacitat la maximum. I-am felicitat că nu am primit gol, pe terenul unei echipe care venea după cinci victorii consecutive.

Discutând despre tot sezonul, cred că am avut constanță. Băieții au dat dovadă de disciplină, au arătat că știu ce au de făcut pe teren. Cred că am fost o echipă incomodă pe tot parcursul campionatului, nu doar în play-out și am arătat că putem să punem probleme oricui.

Îi felicit pe jucători pentru atitudinea pe care au avut-o, și la antrenamente și la meciurile oficiale”, a precizat antrenorul Emil Săndoi la finalul întâlnirii cu Dinamo.

Pentru Chindia, săptămâna viitoare, urmează meciul cu Viitorul Constanța din cadrul semifinalelor barajului pentru Conference League.

M.I.

Sursă foto: Chindia Târgoviște