Astăzi m-am trezit fără inspirație și faptul că mi-am propus încă de ieri să scriu un articol mi-a suflat ca o adiere agresivă în ceafă, pe tot parcursul zilei. Și știți cum se întâmplă când ai de făcut un lucru, dar n-ai prea multă tragere de inimă sau, în cazul meu, niciun gram de inspirație? Faci orice altceva și te minți singur că ești ocupat, doar, doar să nu dai piept cu realitatea și să faci ce ar trebui să faci de fapt. În cazul meu, împachetezi haine, aranjezi pantofi, calci, speli, citești câteva pagini sau, mai drastic, te apuci să organizezi ceva ce știi în mod cert că va dura.
Am mai menționat, de-a lungul timpului, că deși sunt o fire destul de dezodonată, îmi place extrem de mult să păstrez lucrurile organizate și cred că această lipsă de ordine vine orarecum și dintr-o lipsă de timp, căci de multe ori mi s-a întâmplat să mă surprind petrecând ore în șir aranjând conținutul unui sertar, etichetând cutii sau punând la punct îndosarierea actelor și apoi mustrându-mă că am irosit ore bune, cu toate că activitatea mi-a plăcut extraordinar de tare.
Și pentru a vă explica concret unde vreau să ajung cu tot acest discurs, este necesar să vă menționez că astăzi, pentru a nu face ce trebuia să fac, m-am apucat de organizat. Calculatorul este un loc pe care îmi place să îl ordonez, am foldere și folderașe, fiecare document este denumit astfel încât să știu ce conține, fotografiile sunt așezate în ordine cronologică, ori pe momente, muzica în funcție de gen și de artist, iar la job detest să am mai mult de 5 iconuri pe ecran. Am început, în încercarea disperată de a face, totuși, ceva, să răsfoiesc în diverse documente electronice.
Rândul i-a venit și folderului cu articole, toate aranjate în funcție de luna publicării, am citit câteva titluri și m-am minunat. Câtă diversitate! Se spune că de obicei nu-ți ajunge o viață să cunoști un om. Despre mine v-am tot spus în numeroase articole și chiar dacă nu am dedicat unul exclusiv prezentării mele, consider că unii dintre voi și-au făcut în linii mari o idee. Astfel că am concluzionat rapid că vă scriu săptămânal chestii destul de personale, că vă mărturisesc reușite și frustrări și că cine mă cunoaște în viața reală, nu doar prin intermediul unor texte redactate în spatele unui calculator, știe că sunt exact ca ce scriu, că maniera în care o fac îmi este trăsătură specifică, că am nevoie de extrem de multe cuvinte pentru a spune ce gândesc și că uneori rămân fără explicații verbale, așa că încerc să compensez din mimică, din gesturi și din ton, iar în scris, prin punctuație.
Vorbesc despre orice, am cât de cât o părere formată despre majoritatea subiectelor de interes – cel puțin pentru mine – și sunt schimbătoare ca vremea de afară. Trec de la o idee la alta, folosesc expresii sofisticate, lungesc frazele și toți cei care mă cunosc știu că vorbesc într-una și rare sunt momentele în care tac. Suntem câte puțin din toate, și eu și articolele mele săptămânale. Sau, mult mai poetic decât am spus-o eu, a spus-o Homer: “eu sunt câte puțin din tot ce am întâlnit”.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.