Adrian Țuțuianu își joacă ultima carte politică în 2024, un an electoral care va suprapune, pentru prima dată după 2008, alegerile europarlamentare și prezidențiale, peste cele parlamentare și locale. Conștient fiind, probabil, că un alt tren nu va mai prinde, actualul președinte al PRO România Dâmbovița, trage tare să întărească structurile politice din teritoriu și își propune ca „în 2024, PRO România să stea în picioare”. Iar pentru asta este dispus la o „alianță mare de centru stânga, care să reprezintă o alternativă de guvernare și în același timp o structură suficient de puternică, să facă față competiției cu actuala putere care nu va ceda ușor”.
Dar dacă pentru PRO România o alianță este perfect scuzabilă și plauzibilă, iar alții ar îndrăzni chiar și ipotetic să se alieze, asta s-ar numi „un blat foarte bine cimentat”, așa cum etichetează Eminența Cenușie a politicii dâmbovițene faptul că PNL-ul votează în ședințele Consiliului Județean Dâmbovița propunerile PSD, în loc să facă opoziție ca PRO România, chiar dacă fără cine știe ce rezultate, după cum singur mărturisește.
Un blat pe care Țuțuianu și-l explică prin faptul că liberalii vor să fie în cărți la împărțirea bugetului județului, iar președintele CJ vrea să fie mai vizibil în fața miniștrilor de care are nevoie pentru adoptarea proiectelor de infrastructură, fiind de altfel și condiționat de modul în care județul Dâmbovița este bugetat.
Chiar și așa, alianțele sunt pentru unii mumă, pentru alții ciumă, iar PRO România rămâne ”singura voce care se aude în Consiliul Județean, sigur, dincolo de vocea președintelui consiliului, care își gestionează grupul și care votează totul fără să pună întrebări. Ne vom opune la ceea ce noi nu considerăm că este în regulă, chiar dacă nu este un vot care să pună probleme, este un vot politic asumat”, a declarat Adrian Țuțuianu, în această seară, la Riposta pe Net.
AUTOR: F.S.














