You are currently viewing Perspective sumbre, pentru COS Târgoviște

Perspective sumbre, pentru COS Târgoviște

Veștile bune se lasă așteptate în cazul COS Târgoviște. Se pare că, asemeni guvernanților, nici investitorii nu se grăbesc să preia combinatul. Mai mult, potrivit liderului sindical Nicolae Dragodănescu, angajații nu și-au primit nici măcar banii pentru perioada de preaviz.

„Nu au fost plătite integral nici pană acum, drepturile salariale aferente perioadei de preaviz. Suntem tratați cu aceeași nepăsare și indiferență și de administrarea specială a COS Târgoviște și de oficialii statului român.

Ministrul Năsui a venit săptămâna trecută în Târgoviște! Nu l-a interesat de COS Târgoviște, nu a stat de vorbă cu nimeni pe acest subiect!

Continuă procedura insolvenței la COS Târgoviște. Se dorește scoaterea la licitație a activului și politicienii se bat cu cărămida în piept declarând care mai de care care că „se implică în găsirea de soluții pentru salvarea combinatului”…declarații găunoase, lipsite de adevăr! Intre timp, o adevărată pădure creste pe locul fostelor secții demolate ( OE1 și Forjă)!”, a scris Nicolae Dragodănescu pe pagina Sindicatului Valahia.

AUTOR: F.S