Nu am fost niciodată omul lucrului prost făcut. Am muncit de când mă știu temeinic, cu simț de răspundere, astfel încât la sfârșitul zilei să fiu în primul rând eu mândră de realizările mele, și apoi toți cei dragi mie. Locurile de muncă avute până în momentul de față nu au fost excepții, ba din contră, am arătat mereu faptul că sunt capabilă, că pot să învăț, că superiorii mei nu au ce să îmi reproșeze. Am luptat, mi-am dorit să-mi merit locul și am făcut tot ce mi-a stat în putință ca acest lucru să se vadă.
Dacă mă gândesc bine, rar am întâlnit situații pe care să-mi fie imposibil să le rezolv și chiar dacă de-a lungul timpului mi-a fost greu să mă pun în starea de a face anumite lucruri, odată începute m-am focusat și le-am dus la bun sfârșit cât de bine am putut. Detesc să mă grăbesc, cunoscuții mei știu asta, fie în chestiuni personale, fie la job. Nu am fost niciodată adepta lucrului făcut sub presiune – de oricare natură ar fi ea – cu toate că, nu de puține ori, m-am surprins făcând asta cu rezultate mai mult decât mulțumitoare.
Zilele trecute vorbeam cu o colegă dragă care tocmai ce aflase că scriu la ziar. Am simțit să mă justific în fața ei nu pentru că sub numele meu au apărut articole ce consider că nu-mi fac cinste, ci pentru că de multe ori mi-am dorit să am mai mult timp pentru scrierea lor. Documentarea, așa cum am învățat atât în școală, dar și din propria experiență, este extrem de importantă în realizarea unui articol bun. Desigur, ca în orice domeniu, există texte pentru care nu ai nevoie de extrem de multă informație în spate, sau cel puțin pentru care deja cunoști un context. Aleg de cele mai multe ori să vin în fața dumneavoastră cu astfel de articole din lipsă de timp, dar mai ales pentru că, așa cum am menționat încă de la început, nu am fost niciodată omul lucrului prost făcut, făcut în grabă sau făcut pentru că așa trebuia.
Scriu de când mă știu. Am început din pasiune și am continuat să studiez în această direcție, m-am mândrit cu fiecare proiect important și la un moment dat am început să fiu remunerată în acest sens. Nu mi-am pierdut niciodată pasiunea, n-am făcut-o nicicând pentru bani sau pentru vreun anumit statut pe care aș fi putut să-l capăt prin prisma unei meserii în domeniu. Mi-a venit mereu natural, aproape din instinct, m-am expus și am scris întotdeauna din suflet, am fost transparentă și mi-am dorit mereu să-mi păstrez stilul, fie că am avut libertate totală, fie că a trebuit să mă încadrez în niște parametri sau să urmez anumite reguli. Indiferent de situație am rămas un om integru, am rămas “eu”.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.