Există multe vieți de om lipsite de copilărie. Amputate de părinți nefericiți, incapabili să (mai) înțeleagă simplitatea unei vârste de aur. Femei înspăimântate să mai nască și bărbați ce nu își mai revendică paternitatea. Mame părăsite și bunici redeveniți părinți pentru acei copii ai unei Românii îmbătrânite au obosit să își mai iubească propriile odrasle. Îi lasă în grija unei Școli transformate într-un uriaș baby-sitter. În câțiva ani vor fi pregătiți să îi plaseze igienic în aziluri pe cei care le-au dat viață. Paradisul străinătății, creator de bunăstare materială, îi așteaptă cu brațele deschise. Prețioasa moștenire a celor care, altădată, știau să moară și să trăiască pentru alții, va fi scoasă la licitație.
Alții aleg să își lase pruncii în grija telefoanelor scumpe, a televizoarelor de ultimă generație și a influencerilor de ocazie. Acoperiți de daruri și de bani, noile generații privesc neputincioase la propriul gol interior și la distanțele greu de recuperat din complicata ierarhie socială. Maturizați rapid și grăbiți să construiască averi de invidiat au drept reper absolut atotputernicul ban. Au primit mult și au ajuns să nu mai ofere nimic. Sunt convinși de propria nemurire și cred fără rezerve în tinerețea fără bătrânețe. Asta au văzut la noi.
Au uitat jocul pentru că strada pe care locuiesc e pustie. Sunt învățați de mici să se ferească. Controlați excesiv sau lăsați în voia sorții trăiesc într-o lume virtuală, cu prieteni invizibili și emoții artificiale. Facebook-ul e pentru babalâci așa că ne întâlnim pe Insta, TikTok sau pe Snapchat. Acolo nu-i va căuta nimeni. Identitățile lor dispar sub anonimatul unor nickname-uri cât mai fun. Puțini părinți pot spune cu convingere că își cunosc copii. Împuținatul timp al ălora bătrâni e pierdut copios de ei în online.
Totul a început în clipa în care nu am mai știut cum să îi iubim. Pentru că le-a fost greu să recunoască, au preferat singurătatea tristă a celor care nu mai au încredere în nimeni. Dacă citim cu atenție mesajele lor s-ar putea să intuim acel strigăt mut al unei generații care nu mai vrea să fie mințită și acoperită de ipocrizia unor declarații de ocazie. Ar avea nevoie să fie auzită și să i se spună mult mai des că viitorul acestei Țări nu e posibil fără ea.

P. S. Inima oricărei vieți e Copilăria. La mulți ani, copile!

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „