You are currently viewing Nunţile și botezurile sunt permise până la ora 2 noaptea

Nunţile și botezurile sunt permise până la ora 2 noaptea

Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, astfel încât nunţile şi botezurile se vor putea desfăşura până la ora 2,00 noaptea, a anunţat, joi, prim-ministrul Cîțu.

„Un lucru foarte bun, o veste foarte bună în ceea ce priveşte nunţile şi botezurile – ele pot să rămână deschise până la ora 2 noaptea”, a declarat Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

Astfel,  Art. 1 prevede: Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și botezuri), să fie permisă până la ora 2,00.