Dan Alexandru Tică, inspector școlar și vicepreședinte al PNL Târgoviște, prezent, în această seară la Riposta pe Net, a vorbit despre încheierea anului școlar și modul în care se vor desfășura festivitățile specifice, în perioada următoare.
”Conform unei hotărâri de Guvern, se permite organizarea festivităților de final de an, cu prezența fizică atât a cadrelor didactice, a elevilor, cât și a părinților, sau a bunicilor. Singura problemă este că aparținătorii trebuie să dovedească vaccinarea sau să prezinte un test PCR negativ. Totuși, eu cred că este o soluție bună, în condițiile în care, anul trecut, nu am reușit să avem o festivitate de sfârșit de an și de premiere a elevilor. Din punctul ăsta de vedere, eu cred că este un pas înainte”, a declarat inspectorul școlar din cadrul ISJ Dâmbovița.
Alexandru Tică a vorbit și despre Evaluările Naționale și modul în care acestea sunt organizate, în unitățile școlare dâmbovițene.
”În această perioadă în care se desfășoară Evaluările Naționale, celelalte clase din școlile în care se desfășoare examenele, vor susține orele în mediul on-line, ceea ce face ca spațiile să nu se aglomereze și Evaluarea Națională să se desfășoare în condiții cât mai bune”, a mai explicat Dan Alexandru Tică.
AUTOR: F.S














