You are currently viewing Bărbat depistat la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice

Bărbat depistat la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice

COMUNICAT DE PRESĂ

La data de 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, pe raza municipiului Târgoviște, o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din Mănești.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat la 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Sursa: IPJ Dâmbovița