Medicii din diferite țări în care au apărut multe cazuri de persoane tinere cu forme severe de Covid-19 au observat că un număr semnificativ dintre acestea aveau exces de greutate.
Peste 80% din pacienții cu vârsta de sub 50 de ani care se află în terapie intensivă din cauza Covid-19 sunt în această situație (a excesului de greutate, n.r.), a explicat Yazdan Yazdanpanah, șeful secției de boli infecțioase în cadrul Spitalului Bichat din Paris, citat de Le Figaro.
Astfel de observații apar și în alte state. Un raport realizat de Intensive Care National Audit and Resource Centre din Londra, în legătură cu persoanele spitalizate în unități medicale din Marea Britanie, arată că 72% dintre persoanele cu Covid-19 care ajung la terapie intensivă fie sunt supraponderale, adică au un indice de masă corporală (IMC) de peste 25, fie sunt obeze (IMC de peste 30).
În rândul experților europeni, asocierea este explicată prin factori mecanici și hormonali. Astfel, obezitatea slăbește sistemul imunitar al organismului și crește inflamația, ceea ce îngreunează lupta organismului cu patogenii, a explicat dr. Stefan de Hert, fost președinte al Societății Europene de Anestezie (ESA), în publicația Metro UK.
De asemenea, excesul de greutate pune presiune pe plămâni, sporind riscul de complicații în cazul infecției cu coronavirus, menționează experții.














