Guvernul a stabilit, astăzi, serviciile care vor fi decontate pe asigurarea de sănătate de la stat. Noul Contract-cadru va intra în vigoare pe 1 iulie.
Hotărârea aprobă pachetele de servicii şi Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022.
Printre noile reglementări se numără asigurarea unui pachet de prevenţie comprehensiv pentru adultul asimptomatic cu vârsta de peste 40 de ani, care prevede până la trei consultaţii pentru evaluarea riscului, intervenţia asupra factorilor şi obiceiurilor de viaţă care determină riscurile, precum şi monitorizarea pacienţilor. Pentru a asigura accesul la investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie, acestea pot fi efectuate de furnizori aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi peste valoarea de contract.
De asemenea, a crescut numărul consultaţiilor la domiciliu acordate de medicul de familie pentru un asigurat înscris pe lista proprie. Astfel, de la 1 iulie se decontează o consultaţie la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecţiuni cronice/asigurat (în prezent se decontează maximum patru consultaţii/an pentru bolile cronice).
Cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că medicii de familie pot acorda noi servicii, conform curriculei de pregătire, pentru pacienţii din listele proprii: spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, măsurarea indicelui de presiune gleznă – braţ, efectuare şi interpretare EKG pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate.
AUTOR: F.S














