Să crezi până la capăt. Să renunți la toate. Să aștepți ceea ce pare că nu mai vine. Să fii împotrivă când toți sunt pentru. Să ai curajul de a spune ceea ce nimeni nu vrea să audă. Să fii batjocorit de toți și să continui să-i privești cu seninătate. Să-i zâmbești morții și să înviezi fiecare clipă a vieții. Să strigi fără să te audă nimeni, în afară de El. Să iubești pe cei ce te urăsc. Să-i ierți pe cei care nu te-ar ierta niciodată. Să-i înfrunți pe cei de care se feresc toți. Să învingi cu fiecare înfrângere. Să stai drept când toți au renunțat la luptă. Să te ascunzi în durerea celui de lângă tine. Să auzi cuvinte pe care nu le poate rosti nimeni. Să plângi când alții se bucură. Să râzi când nimeni nu mai are nicio speranță. Să privești cu nesaț Cerul, bineștiind că nu vei rămâne aici la nesfârșit. Să pășești în răcoarea serii căutându-l pe cel pierdut. Să fii acolo unde nu se așteaptă nimeni. Să te îmbraci cu Lumina ca și cu o haină. Să fii Căldură pentru cei reci la suflet. Să fii Hrană pentru cei flămânzi. Să fii îmbolnăvit de dragoste până la moarte. Și, trecând prin Valea plângerii, să nu-i uiți pe cei care încă vor să afle Norul luminos, Călăuză sigură prin pustiul fiecărei epoci.
Fiecare zi are numele lor pentru că, altfel, nimic nu ar mai avea sens. Cuvintele Lui au rodit din belșug în inimile lor deschise. Mistuite în Focul cel dumnezeiesc, au plămădit dragostea care pe toate le suferă. Și, chiar dacă n-au văzut, au pipăit mereu coasta Lui în fiecare Liturghie. Pentru unii rătăciți, pentru alții lipsiți, au mers neîmpiedicați pe Calea Împărăției. Uciși pentru El toată ziua (psalmul 43,24), oi înjunghiate asemenea Mielului, așteaptă înfricoșata zi a răsplătirii.
S-au făcut priveliște îngerilor și oamenilor. Considerați gunoaie, au îmbogățit pe mulți. Prezența lor este motiv de sminteală pentru cei obișnuiți să laude virtutea fără a o practica vreodată. Vor fi judecători ai tuturor celor care au spus că nu se poate.
Poate că am stat la masă cu ei. Sau au fost vecinii noștri. Dar cu siguranță le purtăm numele. Viețile lor sunt pagini de Evanghelie. Uitate adeseori, ele au inspirat generații întregi de muritori hotărâți să devină nemuritori.

P. S. Mai există astfel de oameni? Majoritatea, scârbiți profund de mizeria de care sunt câte unii capabili, și-au pierdut speranța. Ceilalți, priviți cu ură de cei ce propovăduiesc asiduu evanghelia prosperității și progresului, se odihnesc întru cei ce au aflat Izvorul Vieții.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „