Vești proaste, pentru autoritățile locale. Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan a anunțat, în această seară, într-o conferință de presă, că cel mai mare sprijin pentru dezvoltarea locală a comunităților a fost desființat de guvernarea liberală. În acest context, primarii au o problemă reală în a acoperi costurile necesare finalizării lucrărilor aflate în derulare.
”PNL este foarte vesel și triumfător, în Dâmbovița, cu steagul galben pe stradă, dar au uitat să le spună dâmbovițenilor și românilor că PNDL-ul, cel mai mare program de dezvoltare locală, inventat de PSD, în 2012, pentru prima dată Guvernul României a transmis câte o adresă către toate primăriile și consiliile județene prin care au spus foarte clar că sistează plățile pentru lucrările în derulare. Vreau să vă spun că, doar la nivelul județului Dâmbovița, din cele 422 de proiecte finanțate prin PNDL, 125 sunt astăzi oprite de Guvernul României. La nivelul CJD, există 39 de proiecte, pentru care există un rest de decontat de 36 milioane de lei. Astăzi am avut o discuție cu primarii (…) toți au spus foarte clar că nu au resursele să continue lucrările și era de bun simț ca liderii PNL să vină să spună ce soluții au pentru a finaliza aceste lucrări” a declarat președintele CJD Dâmbovița.
AUTOR: F.S














