You are currently viewing După cum i-a promis, Corneliu Ștefan l-a lăsat pe Adrian Țuțuianu „fără obiectul muncii”

După cum i-a promis, Corneliu Ștefan l-a lăsat pe Adrian Țuțuianu „fără obiectul muncii”

Situația și mai ales locația stației de sortare a deșeurilor în județul Dâmbovița este de ceva timp o scânteie, care aprinde războiul între liderii celor două organizații județene, amplasate pe stânga eșicherului politic. De câteva săptămâni, președintele PRO România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, îl tot atacă pe omologul său de la PSD, Corneliu Ștefan, ajungând până la amenințări, pornind de la presupunerea că acest obiectiv va fi amplasat în municipiul Târgoviște.

Astăzi, consilierii județeni au votat amplasarea stației în comuna dâmbovițeană Șotânga, ceea ce a demontat toate speculațiile liderului PRO România Dâmbovița.

Cu acest prilej, Corneliu Ștefan, i-a transmis lui Țuțuianu că, așa cum i-a promis il lasă fără obiectul muncii, pe acest subiect din care politicianul și-a facut o temă, încercând să asmută populația asupra conducerii CJD.

„Îmi doresc ca toți dâmbovițenii să jucăm în echipă…ma bucur că ați cheltuit banii pe pliante, vuvuzele și tricouri, dar ați rămas fară obiectul muncii, pe acest subiect, și o să vă mai las si făra altele”, a declarat Ștefan, în ședința CJD de astăzi.

AUTOR: F.S.