You are currently viewing ACCIDENT: Două persoane au fost rănite pe DN 72, la Gheboieni!

ACCIDENT: Două persoane au fost rănite pe DN 72, la Gheboieni!

Un accident rutier s-a înregistrat în această după-amiază pe DN 72, în localitatea dâmbovițeană Gheboieni! Pe fondul neatenției, dar și al neadaptării vitezei la condițiile de trafic, conducătorul unui autoturism a intrat în coliziune cu un alt participant la trafic.

În urma impactului, două persoane au fost rănite, din fericire acestea nefiind încarcerate.

La fața locului s-au deplasat Garda Voinești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță cu paramedici SMURD. De asemenea, de la Detașamentul Târgoviște au intervenit o autospecială de descarcerare, precum și SAJ DB cu o ambulanță cu personal specializat.