You are currently viewing ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE ȘI CE LEGĂTURĂ ARE CONCEDIUL CU PATRIOTISMUL – ALEXANDRA MARINESCU

ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE ȘI CE LEGĂTURĂ ARE CONCEDIUL CU PATRIOTISMUL – ALEXANDRA MARINESCU

Aflându-ne deja în luna iulie, majoritatea discuțiilor pe care le port cu cei apropiați mie și nu numai ajung într-un punct comun: concediul de vară. În mod firesc, unii îl așteaptă cu brațele deschide în timp ce alții abia ce s-au întors din el. Destinațiile sunt dintre cele mai variate și fiecare are o părere pe care arde de nerăbdare să o exprime. Cu toate că sunt perfect de acord cu faptul că ce se potrivește pentru cineva poate să fie un eșec total pentru altcineva, cu toate că știu foarte bine că ceea ce reprezintă pentru mine important la o cazare, îi poate fi indiferent celui din fața mea, zilele trecute m-am confruntat cu o idee pe care mi-a fost greu să o accept.
Nu mi s-a întâmplat o singură dată, ci de nenumărate ori, să discut despre vacanțele în țară, comparativ cu cele din străinătate, mai ales atunci când vorbim de litoral, iar cei cu care vorbesc să spună că un concediu petrecut în afară este cu mult mai costisitor, motiv pentru care doar cei cu o situație materială bună și-l pot permite. Experiența mi-a arătat că este fix pe dos. Am fost de când pot să îmi aduc aminte, negreșit în fiecare an, la mare – fie că la noi, fie că într-o altă țară. Am avut parte de cazări și de servicii de toate felurile și întotdeauna am ajuns la aceiași concluzie, România este prea scumpă pentru ce oferă.
Desigur, părerile sunt împărțite, iar eu vorbesc din punctul meu de vedere, bazându-mă pe ce mi s-a îmtâmplat mie. Cei ce sunt în asentiment cu mine sunt judecați de cei ce consideră că alegerea petrecerii concediului în țară sau în afara ei are legătura cu patriotismul sau, după caz, cu lipsa lui. De parcă o săptămână la Constanța poate să arate sau nu iubirea față de România.
Aleg, de fiecare dată când am ocazia, să merg la mare în străinatate pentru că sunt tratată mai bine, aceiași bani, sau chiar mai puțini, plătesc servicii mult mai bune. Mă uit cu invidie la vecinii bulgari care au înțeles că turismul aduce bani și cu toate că nu au fost atât de înzestrați ca noi din punct de vedere al litoralului, au reușit să atragă, de câțiva ani încoace, mii de turiști. România are de toate, dar parcă nu toți vor. Nu vor să investească și nici să păstreze, nu au niciun interes pentru cum se simte clientul, iar cei ce înțeleg cu adevărat care-i treaba cu turismul, nu își permit să facă mai mult, nu au niciun fel de ajutor din partea statului, ori sunt nevoiți să ridice prețurile astfel încât să supraviețuiască pe piață.
Subiectul este amplu, iar părerile sunt numeroase și toate dintre ele pertinente, pentru că toate vorbesc dintr-o perspectivă unică, personală. Revenind la ideea cu patriotismul, înțeleg esența. Știu că vorbim despre susținerea economiei, însă mai știu și că muncim un an întreg pentru câteva zile de relaxare, zile pe care ni le dorim a fi perfecte. Nu vreau să deschid această “cutie a Pandorei”, însă dacă e să vorbim de aportul și de susținerea țării, sincer vă spun că văd, în fiecare lună, atunci când trag linie și număr banii, cu ce am rămas eu și cum am împărțit, aproape frățește, salariul cu statul. De aici și egoismul (în viziunea unora) pe care îl am atunci când vine vorba de concediu, de unde aleg să merg, pe ce consider că e mai bine să cheltui.
În încheiere vreau să dau un exemplu concret, o eperiență petrecută acum doi ani. Un weekend la noi, într-una dintre stațiunile cele mai bine cotate, m-a costat cât o săptămână în afară, de asemenea, într-o stațiune cunoscută și considerată destul de scumpă. Și, mai mult de atât, vorbind cu prietena mea ieri, mi-a spus că și-a rezervat pentru luna august patru nopți, fără vreun fel de masă, la un hotel pe care l-a numit “nici prea, prea, nici foarte, foarte”. La auzul sumei nu am putut să mă gândesc decât la faptul că tot cu atât, pentru dublul zilelor și pentru două mese pe zi, le-am rezervat alor mei, undeva în strtăinătate, la un hotel care arată fantastic, ceva ce sper să le fie concediu de vis.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.