Gala de decernare a premiilor TIFF, prezentată de jurnalista Amalia Enache și de președintele festivalului Tudor Giurgiu, a avut loc sâmbătă, 31 iulie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Juriul competiţiei oficiale a fost alcătuit din cineastul mexican Diego Arriaga, actorul, regizorul şi producătorul american Scott Coffey, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, actriţa Maria Popistaşu şi producătorul israelian Katriel Schory.
La ediția TIFF cu numărul 20 au fost proiectate peste 180 de filme, multe dintre ele în premieră în România. În competiția pentru Trofeul Transilvania au concurat 12 lungmetraje, dintre care două românești: drama „Câmp de maci” (regia Eugen Jebeleanu) şi thrillerul „Neidentificat” (regia Bogdan George Apetri).
Filmul rusesc „Vânătorul de balene”, de Philipp Yuryev, a câştigat Trofeul Transilvania sâmbătă seară, la gala de închidere a celei de-a 20-a ediţii a TIFF. Totodată, „Otto Barbarul”, de Ruxandra Ghiţescu, a fost desemnat cel mai bun lungmetraj românesc.
Filmul câștigător arată cum îi este schimbată viața lui Leșka, un vânător de balene dintr-un sat izolat, odată cu apariția internetului.
„Câmp de maci”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Eugen Jebeleanu, a fost recompensat cu Premiul publicului la TIFF 2021, dar și cu trofeul pentru cea mai bună regie. Filmul prezintă o zi din viața tânărului jandarm Cristi, care are o relație la distanță cu Hadi.
Actrița Cezara Dafinescu, 72 de ani, a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, care include nu mai puțin de 40 de roluri în film și peste 60 de roluri principale interpretate în cele patru decenii de activitate în teatru. În prezența sa, la TIFF 2021 a fost proiectată comedia muzicală „Cucoana Chirița”.
Regizorul Nae Caranfil, 60 de ani, a primit la TIFF Premiul de Excelență, iar lungmetrajul său de debut, „E pericoloso sporgersi”, într-o copie restaurată în format 4K, a fost proiectat la TIFF 2021.
Lista completă a câștigătorilor TIFF 2021
- Trofeul Transilvania – „The Whaler Boy”/ „Vânătorul de balene”, regizat de Philipp Yuryev
- Premiul pentru regie, înmânat de regizorul maghiar István Szabó – „Câmp de maci”, regizat de Eugen Jebeleanu
- Premiul pentru cea mai bună interpretare – Petra Martínez, pentru rolul din „Asta-i viața”/ „That Was Life”
- Premiul special al juriului – „Pebbles”/ „Pietricele”, regizat de P.S. Vinothraj (India)
- Premiul presei străine pentru film românesc – „Neidentificat”, regizat de Bogdan Apetri
- Premiul publicului pentru cel mai votat film – „Câmp de maci”, regizat de Eugen Jebeleanu
- Premiul publicului pentru cel mai popular film românesc – „România sălbatică”, regizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache
- Premiul pentru debut – „#dogpoopgirl”, regizat de Andrei Huțuleac
- Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru scurtmetraj – „When Night Meets Dawn”, regizat de Andreea Borțun
- Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru lungmetraj – „Otto Barbarul”, regizat de Ruxandra Ghițescu
- Mențiunea specială a juriului Zilelor Filmului Românesc pentru scurtmetraj – „Cântec de leagăn”, regizat de Paul Mureșan
- Mențiunea specială a juriului pentru lungmetraj – „Nu mai vine potopul”/ „The Flood Wont Come”, regizat de Marat Sargsyan
- Premiul pentru cel mai bun scenariu de episod-pilot în secțiunea Full Moon – „Cazul Bâlea Lac”, de Alex Țibu și Șerban Racovițeanu
- Premiul pentru scenariu de lungmetraj în secțiunea Full Moon – „O fată singură în noapte”, de Sorana Borhina și Rodica Domințeanu
- Bursa Alex. Leo Șerban – „A Flower is Not a Flower”, de Cristian Pascariu
- Mențiune specială Alex. Leo Șeran – Ioana Bugarin, pentru „Otto barbarul” și „Mia își ratează răzbunarea”
- Mențiune specială Alex. Leo Șerban – revista „Films in frame”, redactor-șef Laura Mușat
- Premiul CNC Moldova – Vladimir Beck, „Sasha”
- Premiul CoCo – „The Ways We Look at the Sun”, regizat de Ioana Țurcan
- Premiul Chainsaw Europe – „The Talentless”, regizat deRadivoje Bukvić
- Premiul de dezvoltare Transilvania Pitch Stop – „The Poor Dove”, regizat de Călin Laur.
Autor: Adrian G.














