You are currently viewing Peninsula Peloponez din Grecia e în flăcări. Patru sate au fost evacuate

Peninsula Peloponez din Grecia e în flăcări. Patru sate au fost evacuate

Patru sate din nord-vestul Peninsulei Peloponez, în apropiere de oraşul Patras, au fost evacuate, sâmbătă, de pompierii greci, din cauza unui incendiu de pădure major izbucnit pe fondul temperaturilor foarte ridicate.

Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile elene, 95 de pompieri, 33 de camioane, patru avioane de stingere a incendiilor şi elicoptere au fost mobilizate pentru a lupta împotriva acestui incendiu, în regiunea Zeria.

Autorităţile au trimis mesaje de alertă pe telefoanele mobile pentru a avertiza locuitorii cu privire la necesitatea evacuării satelor Zeria, Kamares, Achaias şi Labiri, notează France Presse.

Spitalele din Patras şi dintr-un oraş din apropiere, Aigio, au fost de asemenea alertate pentru a primi persoane rănite.

Autostrada din zona afectată, precum şi podul Rio-Antirio ce leagă Peloponez de Grecia continentală au fost închise circulaţiei, potrivit agenţiei de presă elene ANA.

Grecia s-a confruntat în ultimele trei zile cu temperaturi insuportabile de 43 de grade, iar meteorologii eleni anunță că valul de căldură va persista și în perioada următoare.

Zile de arșiță vor și în acest weekend, şi pe durata săptămânii viitoare, când sunt așteptate temperaturi de până la 46 de grade Celsius în timpul zilei.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a transmis că în ultimele zile pompierii s-au luptat cu aproximativ 50 de incendii de vegetaţie, iar situaţia s-ar putea agrava pentru că meteorologii au anunţat că mai urmează un val de căldură.

„Vreau să subliniez faptul că august rămâne o lună dificilă. Din acest motiv este important pentru noi toţi, pentru toate serviciile statului, să rămânem în stare de alertă absolută până când perioada incendiilor se va încheia”, a declarat premierul elen.

Autor: Adrian G.