Prima berărie subacvatică din Europa se află în județul Covasna și oferă turiștilor posibilitatea de a face scufundări și de a sta la o bere cu prietenii, la 3 metri adâncime, sub apă.
Berăria subacvatică din Dalnic, județul Covasna, a apărut în 2018. La 3 metri sub apă, scafandrii au amenajat un bar cu scaune, din care nu lipsesc frigiderul plin cu bere rece și nici desfăcătorul de sticle.
Szabò Kolos, instructor de scafandri, precizează că ,,orice facem la suprafață, 95-96% putem să facem și sub apă și efectiv, doar combinăm două lucruri, două hobby-uri”.
În berăria de sub apă nu ai acces dacă nu ai trecut, mai întâi, de instructajul pe uscat, care ține aproximativ o oră. O scufundare costă 350 de lei de persoană, iar berea e din partea casei.
,,E o tehnică mai complicată. Se scoate furtunul de aer din gură și se deschide sticla. Acesta nu trebuie să fie alcool neapărat, poate să fie orice băutură din sticlă, se apropie de gură și după aia se suflă aer în sticlă și așa vine înapoi orice lichid ar fi acela”, a precizat instructorul de scafandri.
Coordonatorul Centrului, scafandrul profesionist Szabo Jeno, a declarat că glampingul, cum este denumit acest camping de corturi cu confort sporit, a fost amenajat într-o livadă din apropierea lacului şi se bucură de succes, deoarece foarte mulţi turişti visează să îşi petreacă vacanţa în mijlocul naturii, dar nu sunt deloc dispuşi să renunţe la confortul de acasă.
Practic, într-un glamping, turiştii au confortul unui hotel, deoarece corturile sunt mari, pot sta în picioare şi sunt dotate cu paturi, aşternuturi şi alte utilităţi, de la veioze şi prize, până la sobe pentru zilele mai friguroase şi terase de lemn decorate romantic cu flori.
„Glamping este un concept nou, din câte ştiu. Glamour şi camping, pe scurt ‘glamping’. Noi ne-am gândit la un spaţiu de cazare cât mai apropiat de natură, să nu fie construit nimic din beton, din nimic care te desparte de natură, dar, totodată, să fie şi comod, dacă plouă, de exemplu, să nu stai în noroi, să stai comod în cort şi atunci am găsit această soluţie de glamping, care nu ne desparte de natură, de unde auzi greierii, auzi vântul, păsărelele, dimineaţa intră soarele, eşti mult mai apropiate de natură, dar, totodată, ai şi confortul de acasă. Aceste corturi sunt spaţioase, poţi dormi comod (…) Ne-am gândit în primul rând la cei care vin la centrul nostru la terapie cu copiii cu probleme speciale şi nu au unde să se cazeze, dar nici nu pot sta cu aceşti copii într-un cort oarecare (…) Dar, glampingul e pentru toată lumea, deci cu o programare prealabilă întotdeauna găsim acea soluţie încât să putem să ne bucurăm împreună de natură, de ce oferă My Lake, de scufundări„, a declarat, pentru AGERPRES, Szabo Jeno.
Autor: Adrian G.















