Nu este prima data, și cu siguranță nici ultima, când aduc în discuție inspirația, importanța ei, lipsa sau zestrea cu care sunt binecuvântați anumiți oameni. Mă surprind adesea gandindu-mă la cât de norocoasă sunt și cât de tare îmi place ceea ce fac, cât de mult mă împlinesc textele ce îmi poartă semnătura, ori faptul că simt cu toată ființa că aceste articole fac parte din mine, că într-o anumită măsură mă definesc și că, la un anumit nivel, nu îmi văd viața fără scris.

Făceam zilele trecute o retrospectivă și mi-am adus aminte că acum câțiva ani obișnuiam să scriu pentru o companie ce se ocupa cu promovarea în mediul online. Astfel, job-ul meu era să redactez texte care să urce în topul căutărilor site-urile pe care le administram. Numărul lor depășea o sută, iar eu scriam cu conștiinciozitate vrute și nevrute în articole de profil. Scriam despre tractări auto, despre cabinete medicale, despre spălarea textilelor, despre columbofili, despre medicina homeopată, despre animale, chiar și despre pompe funebre, despre închirieri cabine foto, ori despre cadastru și topografie, despre avocați și notari, despre cum se prepară dulceața, dar și despre cum se degustă vinul. Am scris despre toate aceste și despre altele pe care nici nu mi le amintesc mai bine de un an, săptămână de săptămână, în medie 3 articole pe zi. Mă întreb, de fiecare dată când îmi amintesc de această experiență din viața mea, cum reușeam? Oare de unde făceam rost de atâta inspirație, de unde aveam puterea să mă documentez cu privire la toate acele domenii?! Căci sincer, nimic nu era făcut doar de dragul de a fi făcut, pentru toate îmi luam timp să caut, sa aranjez în pagină sau să folosesc cele mai alese cuvinte, cele mai potrivite expresii. Niciodată nu copiam, nu traducem dintr-o altă limbă, cu toate că știam mulți colegi de breaslă care foloseau astfel de practici.

Astăzi, uitându-mă în urmă, stau și mă întreb unde îmi găseam inspirația, care îmi era muza. Ca și acum, probabil găseam puterea să scriu privind în jur, obligându-mă mereu să citesc mai mult, să cunosc mai multe. Totuși, uneori sunt pusă în situația în care pur și simplu nu știu despre ce să mai scriu și ca oricine, am momente în care oricât de tare m-aș strădui, am impresia că nimic nu iese conform așteptărilor. Ale mele, desigur. Căci în viață e bine că tu să ai de la tine cele mai multe pretenții, să ridici cât mai mult standardele, să vrei mai mult, să faci orice îti stă în putință să conturezi cea mai bună versiune a ta. Iar cumva, cred că atunci când vine vorba despre mine și despre cea mai bună variantă a mea, totul se leagă de scris, de inspirație, de muze, de toate experiențele prin care am trecut până acum, dar și de cele ce vor urma de acum încolo, de zestrea artistică și de cât de tare m-a binecuvântat Dumnezeu punându-mi, în palmă, încă de când mă știu, un stilou fermecat, încărcat cu inspirație.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.