Grecia a anunţat, astăzi, că a finalizat un gard pe o lungime de 40 de kilometri la frontiera sa terestră cu Turcia şi a instalat un nou sistem de supraveghere, în contextul temerilor că situația din Afganistan va duce la intensificarea afluxului de migranţi către Europa, așa cum s-a întâmplat în 2015-2016, relatează Reuters.
”Criza afgană creează posibilităţi pentru fluxurile migratoare. Nu putem aştepta pasiv posibilul impact”, a declarat presei ministrul grec al protecţiei cetăţeanului, Michalis Chrisochoidis, după ce a vizitat împreună cu ministrul apărării şi cu şeful statului major regiunea Evros, ce cuprinde râul omonin care formează graniţa terestră dintre Grecia şi Turcia.
”Frontierele noastre vor rămâne sigure şi inviolabile’‘, a asigurat ministrul grec.
El a precizat că noul gard de 40 de kilometri, care este o prelungire a zidului de 12,5 kilometri din ciment şi sârmă ghimpată deja existent, este prevăzut cu un sistem electronic automat de monitorizare, scrie Agerpres.
În acelaşi timp, şeful poliţiei din regiune declară că a fost decisă deja înmulţirea patrulelor şi că au fost verificate stocurile de gaze lacrimogene şi de grenade cu sunet şi lumină. De asemenea au fost activate dronele pentru controlul frontierei, iar în următoarele zile urmează să fie consolidată şi prezenţa forţelor armate.
Şi Garda de Coastă va suplimenta personalul în estul Mării Egee, reprezentanţii acesteia subliniind că „trebuie să arătăm clar că atitudinea noastră este fermă”.
Autor: Adrian G.














