Compania Arctic a ajutat spitalul de copii Grigore Alexandrescu cu o donație de 100.000 de lei, după ce în acest an instituția medicală a rămas fără aer condiționat.
Donația face parte dintr-o campanie amplă derulată de companie la nivel național – Arctic pentru sănătate – inițiată la începutul pandemiei, în cadrul căreia a donat electrocasnice în valoare de peste 1,4 milioane de lei cu scopul de a susține efortul echipelor medicale în lupta împotriva crizei generate de COVID-19.
Donația Arctic pentru Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” constă în 56 de electrocasnice – 26 de unități de aer condiționat și 30 de aparate frigorifice, necesare pentru buna funcționare a spitalului și pentru a asigura confortul personalului medical și al pacienților.
„Ne menținem angajamentul de a sprijini cu tot ceea ce este posibil serviciile de sănătate și personalul medical din România, țară în care grupul nostru operează cel mai important centru de producție din Europa continentală. Solidaritatea nu se limitează la valurile pandemice, scopul nostru este să ne implicăm în comunitatea din care facem parte ori de câte ori este nevoie de ajutorul nostru”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” este cel mai vechi spital pentru copii din România. Acesta asigură urgențele pentru peste 1.200.000 de copii din toată țara, peste 800 de consultații fiind realizate zilnic.














