Românii s-au grăbit să revină în țară, din Bulgaria, în condițiile în care țara a intrat în zona galbenă, la miezul nopții, din cauza creșterii cazurilor de COVID, ceea ce înseamnă că cei care sunt nevaccinați vor sta în carantină.
În vama Giurgiu, coloana de mașini s-a întins aseară pe câțiva kilometri, după cum arată imaginile trimise de mai mulți telespectatori Digi24. Aceștia au așteptat cu orele pentru a trece frontiera.
Situație similară a fost și la vama Calafat.
Vă reamintim că, persoanele nevaccinate intră în carantină la întoarcerea în România, dacă vin dintr-o zonă galbenă. Sunt scutiți cei vaccinați, cei care au trecut prin boală și cei care prezintă un test PCR negativ. De asemenea, nu există restricții pentru copiii sub 6 ani.
Autor: Adrian G.














