You are currently viewing Astăzi este sărbătorit Sfântul Alexandru, considerat de către Biserică și protectorul omenirii

Astăzi este sărbătorit Sfântul Alexandru, considerat de către Biserică și protectorul omenirii

Sfântul Alexandru, unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine, considerat de către Biserică și protectorul omenirii, este sărbătorit în fiecare an pe data de 30 august. Acesta a fost episcop al Constantinopolului în timpul împăratului Constantin cel Mare (313-337), dovedindu-se un apărător al dreptei credințe.

Numele a devenit popular datorită regelui Alexandru al III lea al Macedoniei, supranumit și Alexandru cel Mare. La numai 33 de ani, Alexandru Macedon a fost stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, imperiu care se întindea din Grecia până în India. Etimologic, numele Alexandru, provine de la vechiul nume persan Aleksandros, care este compus din verbul grecesc alexo – a apăra, a proteja, dar și andros – forma de genitiv a substantivului aner- bărbat, om.

Astfel, semnificația numelui Alexandru este: “care îi apără pe oameni”.

Ziua în care-l prăznuim pe Sfântul Alexandru este o zi de rugăciune și celebrare. Există credința că în această zi nu e bine să te cerți cu nimeni pentru că o vei ține tot într-o ceartă până la sfârșitul anului. Ba, dimpotrivă, este o zi perfectă pentru a face pace cu persoanele cu care ai avut neînțelegeri, dispute.

În anumite regiuni, bătrânii prepară bucate speciale, mai ales dulci. Femeile cu numele Alexandra, Alexia sau Sanda nu trebuie să muncească în această zi, să spele haine cu mâna sau să facă curățenie.

Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca, în această zi, mai mult decât oricând, să fie mai darnici cu cei nevoiași. Suntem încurajați să fim mai buni, mai iertători și mai receptivi la problemele celor din jurul nostru.

Tot de tradiție ține rostirea rugăciunii Sfântului Alexandru în această zi destinată celebrării ierarhului, care, se spune că este făcătoare de minuni.

AUTOR: F.S.