You are currently viewing Camera de Comerț Dâmbovița le prezintă agenților economici platforma Salarium, care-i permite oricărui angajat să aibă acces instant la banii pentru zilele deja lucrate

Camera de Comerț Dâmbovița le prezintă agenților economici platforma Salarium, care-i permite oricărui angajat să aibă acces instant la banii pentru zilele deja lucrate

Camera de Comert, Industrie și Agricultură Dâmbovița, în parteneriat cu Salarium, organizează pe 22 septembrie, începând cu ora 12, un eveniment inedit. Acesta va avea loc la sediul Camerei de Comert din Targoviște și va prezenta o nouă aplicație financiară, care se va dovedi extrem de utilă pentru salariații români.

În cadrul evenimentului, cei prezenți vor avea oportunitatea de a afla detalii despre cel mai nou și modern benefciu extra-salarial, dar și despre avantajele aduse de acesta într-o companie.

Printre acestea se numără îmbunătătirea imaginii de angajator pe piața muncii, sustinerea fluxului de numerar și eficientizarea sarcinilor operaționale aferente plății avansurilor salariale.

Practic, Salarium reprezintă o platformă românească de plată a avansului salarial și de educație financiară, care-i permite oricărui angajat să aibă acces instant la banii pentru zilele deja lucrate, oricând și de oriunde.

Prin intermediul aplicației mobile Salarium, angajații companiilor din România au posibilitatea să solicite avansuri salariale, fără comisioane sau dobânzi. Salarium se poate integra cu orice soluție de Payroll, iar pentru transferul sumelor de bani va utiliza tehnologia Mastercard MoneySend și Visa Direct.

Costurile Salarium sunt acoperite de angajator, care poate contacta compania pentru ofertele acesteia.

AUTOR: F.S.