Mă surprind adesea petrecând minute în șir gândindu-mă, culmea, la rapiditatea cu care trece timpul. Obișnuiam să cred că acest lucru se întâmplă doar atunci când fie faci ceva ce iubești, fie te afli în compania unei persoane pe care o îndrăgești. Ei bine, ultimele luni mi-au demostrat că indiferent de activitatea pe care o ai, independent de faptul că îți face sau nu plăcere să o desfășori, timpul nu te așteaptă.

Cred că maturizându-mă am înțeles cu adevărat de ce atunci când eram mai mică mi se părea că zilele de vară sunt veșnice, că orele petrecute la școală nu au sfârșit ori că drumul până la mare putea fi măsurat într-o eternitate. Realizez, acum, că pentru cei din jurul meu, toate acestea treceau cu rapiditatea gândului și tot abia acum dau sens grabei care plana întotdeauna asupra părinților mei. Până nu demult nici nu înțelegeam acest concept. De fapt, nu consideram că trebuie să mă încarc cu această atitudine de iuțeală, de zor. Nici acum nu îmi place să mă grăbesc și de când mi-am dat seama că uneori chiar este necesar, urăsc din tot sufletul treaba aceasta. Detest să mă grăbesc, să fiu grăbită, astfel că în majoritatea timpului întârzii. Punctualitatea chiar nu este punctul meu forte. Paradoxal, cu toate că în cele mai multe cazuri sunt cea care este așteptată, mă enervez teribil atunci când trebuie să aștept eu pe cineva. Dar destul despre mine, să revenim la subiectul de drept al acestui articol.

Cum vă spuneam, perioada trecută, mi-a demonstrat că timpul nu ne este neapărat prieten și că putem să profităm la maximum de el doar dacă ne organizăm corespunzător. Cu toate acestea, oricât de tare încercăm, sunt momente în care simțim că timpul nu ne ajunge, și, din păcate, nu putem face nimic în acest sens. Trăim, cu adevărat, în era rapidității. Comandăm mâncare, rezolvăm majoritatea lucrurilor cu ajutorul telefonului, tehnologia ne ușurează viața, iar mașina de spălat rufe, urcătorul, cea de spălat vase, chiar și centrala termică sunt doar câteva dintre minunile lumii moderne, concepute special pentru a ne ușura munca și pentru a ne maximiza timpul liber.

Am auzit de multe ori expresii de genul “am muncit astăzi cât pentru o săptămâna”, “am rezolvat în cateva ore ceva ce în mod normal mi-ar fi luat câteva zile” ori “ziua aceasta a avut în loc de douăzeci și patru de ore, patruzeci și opt”. Oamenii încearcă să câștige timp. Unii spun că doar cei care nu vor sau nu consideră unele lucruri atât de importante încât să își facă timp pentru ele, nu au timp și că totul ține de prioritizarea acțiunilor.

Data la care scriu acest text este întâi septembrie, două mii douăzeci și unu, iar ideea de la care a pornit articolul prezent a luat naștere dis-de-dimineață, în urma unei melorii auzite la radio. Cu toții o știm, am ascultat-o cel puțin o dată, un hit al anului, sună cam așa: “N-avem timp să avem grijă de noi/ N-avem timp să dăm timpul înapoi/ N-avem timp să iubim până la capăt/ N-avem timp să ne mai povestim/ Dar avem tot timpul din lume să n-avem niciodată timp!” Cam cât de reale sunt aceste versuri și câți dintre voi vă regăsiți în ele?

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.