You are currently viewing Grădinița cu Program Prelungit numărul 2 din Târgoviște trece în online

Grădinița cu Program Prelungit numărul 2 din Târgoviște trece în online

După ce, acum 2 zile Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru o perioadă de 14 zile și desfășurarea activității didactice în sistem online pentru grupa mijlocie B din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit numărul 2 Târgoviște, astăzi a fost luată o decizie mai drastică, în privința respectivei instituții de învățământ preșcolar.

„Începând cu data de 24.09.2021, se aprobă suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru o perioadă de 14 zile pentru Grădinița cu Program Prelungit numărul 2 Târgoviște”, se arată într-o nouă hotărâre a CJSU.

Se pare că cele mai mari temeri ale părinților se adeveresc și cei mici revin treptat la școala de acasă, odată cu înmulțirea cazurilor de COVID-19.

AUTOR: F.S.