Micile plăceri nevinovate pe care le avem cu toții au, consider eu, menirea de a ne mângâia sufletul. Fie că vorbim de lumânări parfumate și ceai de fructe de pădure într-o zi friguroasă de toamnă, fie că vorbim de shopping după fiecare salariu, de plimbări pe faleză, de dușuri reci și numeroase, de ciocolată la miezul nopții sau de o cafea cu fetele – chiar și atunci când hainele din coșul de rufe murdare strigă după noi, ori de o manichiură lunară la salon, de o pereche noi de pantofi sau de banala ciorbă de burtă, toate acestea pot fi privite cu ușurință drept gesturi de recunoștință asupra propriei persoane.

Am scris acum ceva timp un articol în care vorbeam despre timp, despre cum îl gestionăm, despre cât de puțin ni se pare că avem la dispoziție atunci când vine vorba de oamenii sau de lucrurile pe care le iubim, despre cât de greu trece atunci când facem ceva ce ne displace. Tot atunci vă spuneam că în urmă cu ceva timp am renunțat la a mă judeca pe mine însămi pentru că aleg să petrec o bună parte din timp ocupându-mă de pasiunile mele, că m-am oprit din a considera că o oră petrecută în fața unui ecran, pe cine-știe-ce site de socializare, ori uitându-mă la vreun serial tv, este o ora pierdută. Consider mai de grabă că este o oră scursă, o ora în care am făcut ceva ce mă bucură, o oră în care m-am relaxat fără să mă gândesc că aș fi putut să fac ceva productiv. Pur și simplu am luat o ora dintr-un total de douăzeci și patru și am profitat de ea așa cum am considerat eu că este mai bine. Da, nu am spalat vasele în această oră, nu am citit, nu am împachetat rufe, nu am gătit și nu am participat la vreun seminar online, nu m-am documentat cu privire la educația financiară și nu am lucrat suplimentar pentru job, nu am scris nimic, nu am organizat dosarul acela cu acte pe care îmi promit de mai bine de câteva luni că îl pun la punct, nu mi-ai ajutat bunica la cules de struguri, nu am curățat frigiderul și nici nu am dus mașina la spălătorie. De ce? Pentru că am crezut de cuviință că este ok să îmi dedic mie o oră, ceas în care, așa cum am menționat încă de la începutul acestui articol, am ales să fac ceva pentru sufletul meu. Timpul petrecut făcând ceva ce îți bucură inima nu este un timp pierdut.

O altă idee pe care îmi doresc tare mult să o punctez în acest articol scurt, scris la lumina naturală, lângă o ceașcă de cafea, este aceea că modul în care cineva, oricine, alege să își petreacă timpul, fie el mai ales cel liber, nu intră sub nicio formă în sfera altuia de judecată, de părere, de decizie. Fiecare alege pentru el, indiferent de cât de ciudat, groaznic, lipsit de sens ți se pare ție. Bine, bine, asta în cazul în care nu vorbim de copilul tău care în loc să facă temele consideră că timpul lui este cu mult mai frumos pentrecut în fața calculatorului. Dar chiar și așa, măcar și pentru o singură oră, dă-i posibilitatea de a alege să-și petreacă timpul așa cum vrea. Poate te va surprinde!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște