Asociația Nevăzătorilor din România și-a ales conducerea, pentru următorii 5 ani. Prezent la eveniment, presedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Stefan, i-a felicitat pe organizatori si i-a asigurat de sprijinul administratiei judetene în toate demersurile.
Am avut deosebita plăcere de a participa, astăzi, la Adunarea Generală Extraordinară a Asociației Nevăzătorilor din România, într-un moment foarte important pentru reprezentații acestora: alegerea noilor organe de conducere pentru următorii 5 ani.
În primul rând, am vrut să-i felicit pentru modul mai mult decât lăudabil în care, de-a lungul timpului, s-au implicat în viața persoanelor cu dizabilităţi vizuale din România.
De asemenea, le-am mulțumit pentru onoarea făcută de a fi invitat la deschiderea lucrărilor Asociației Nevăzătorilor din România și i-am asigurat că au în mine și în Consiliul Județean Dâmbovița un partener de încredere care le va susține toate activitățile și proiectele viitoare, a transmis Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.














