You are currently viewing Au debutat lucrările la proiectul „Pod peste râul Argeș”, aflat în desfășurare, în comuna Corbii Mari

Au debutat lucrările la proiectul „Pod peste râul Argeș”, aflat în desfășurare, în comuna Corbii Mari

Au debutat lucrările la proiectul „Pod peste râul Argeș”, aflat în desfășurare, în comuna Corbii Mari. Primarul comunei, Ionuț Bănică, dă asigurări că noul constructor, care l-a preluat a dovedit în trecut că este serios și că poate finaliza obiectivul în timp util. Deocamdată, circulația pe pod este închisă.

„Am promis că vă țin la curent cu informațiile referitoare la stadiul acestui proiect vital pentru comuna noastră. Așadar: Consiliul Județean Dâmbovița a finalizat ieri documentația privind preluarea lucrării de către alt constructor. Ați observat, de altfel, că lucrările au debutat astăzi. Firma care muncește acum este una cu recomandări foarte bune, mai are în portofoliu investiții de construcții de poduri în țară (inclusiv pragul de fund de la Potlogi).
Am discutat din nou cu dl președinte al Consiliului Județean, subliniind că, pentru noi, proiectul este de maximă importanță. M-a asigurat că va face tot ce ține de el ca noul constructor să termine lucrarea cât mai repede, recuperând, dacă se poate, și din timpul pierdut. Se discută chiar soluția de a lucra la structura de fier, inclusiv în perioadă de iarnă prin relocarea acesteia.
Rămâne același angajament ferm și din partea mea că voi fi aici ca să mă asigur că proiectul va fi dus la bun sfârșit. Până la noi informații 🔊
Circulația pe pod este închisă” subliniază primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică.

AUTOR: F.S.