Accident rutier soldat cu două persoane rănite, în sudul județului Dâmbovița! Poliția și pompierii au intervenit pentru asigurarea zonei în localitatea Slobozia Moară unde, din primele informații, sunt implicate trei autoturisme. În urma impactului au fost înregistrate două persoane rănite, neîncarcerate, care au fost identificate și cărora li s-au acordat îngrijiri medicale la locul accidentului
Sunt mobilizate la locul evenimentului o autospecială de stingere cu apa și spumă și modul de descarcerare și o ambulanță cu personal medical specializat SMURD de la Garda Răcari, precum și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Titu. De asemenea, este prezent un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița. În urma evaluării victimelor, o persoană a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la secția UPU Târgoviște.














