Nu îmi aduc aminte cu exactitate dacă am mai deschis acest subiect aici, cu voi, însă știu că de-a lungul timpului nu am apucat să îl dezbat, ci poate doar să-l ating tangențial. Dezinformarea este o problemă reală, gravă, cu repercusiuni catastrofale, mai ales în contextul în care trăim. Nu îmi doresc să fac din acest articol încă un articol despre pandemia coronavirus, vreau, în schimb, să vorbim despre cât de multă propagandă cu dezinformare se face astăzi, profitându-se de covid-19, dar și de cât de multor oameni le lipsesc discernământul și capacitatea de a cerne știrile reale, de cele false, informațiile adevărate, de cele împrăștiate doar pentru a crea panică.

Nu, nu situația în care ne aflăm m-a făcut să vreau să pun pe tapet realitatea în care trăim, consider dezinformarea o practică mult prea des întâlnită într-o țară ce se pretinde democrată, educată, în rând cu altele, de foarte mult timp, cu siguranță înainte ca această criză prin care trecem să ne lovească. Nu este un secret că informația stă la baza presei, astfel că încă din facultate am asociat informația falsă cu un nou tip de cenzură. M-am preocupat de subiect și chiar a fost parte din lucrarea mea de licență.

Revenind la astăzi și lăsând nostalgia zilelor de studenție în urmă, văd din ce în ce mai des, mai ales în mediul online, căci în presa scrisă încă mai există, cel puțin pe alocuri, demnitate sau teama că ceea ce este imprimat pe hârtie va dăinui mai mult în timp, o informație neverosimiă, lipsită de esență, de justificare sau de crez. Din ce în ce mai mulți oameni influenți fac afirmații pe care nu le poți verifica, astfel că acestea devin știri fără prea multă căutare în spate. Aici lucrurile se schimbă oarecum, căci în mod normal aș fi dat vina pe cei ce consumă fără să verifice, însă nu de puține ori m-am găsit în această ipostază, aceea de a crede ceva sau de a-mi forma o părere în baza unui articol, a unei știri pe care nu am verificat-o, dacă nu ca la carte, măcar îndeajuns încât să știu cu siguranță dacă a fost scrisă sub impulsul vremii, din lipsă de inspirație sau din cine-știe-ce considerent politic.

Eu, probabil ca și ceilalți, nu am de multe ori timpul necesar pentru a face aceste verificări, pentru că viața alertă pe care o trăim cu toții diminuează timpul și nu mai avem, astfel, vreme să citim, să căutăm sursele și să decidem dacă informația este sau nu reală. Pe de altă parte, însă, mă gândesc la bunica mea, care a avut pentru prima dată televizor la vârsta pe care o am eu acum și care de-a lungul timpului a ținut legătura cu exteriorul prin știrile difuzate, cu ajutorul oamenilor de presă care obișnuiau să ofere informații corecte. Cum să îi explic eu că acum chiar și aceștia mai greșesc, voit sau nu, dezinformând-o?

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște