În perioada 9-10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții pe linie de ordine publică și sub autoritatea Instituției Prefectului, au continuat acțiunile organizate pentru creșterea gradului de siguranță al comunității și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic actual generat de virusul Sars-CoV-2.
Pe raza întregului județ, au fost desfășurate 39 de acțiuni punctuale în contextul pandemiei de COVID-19, fiind legitimate peste 6.000 de persoane, verificate 143 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 136 de restaurante/terase/fastfood-uri.
Activitățile desfășurate au vizat și verificare modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară în mijloacele de transport persoane, fiind controlate 434 astfel de autovehicule și 44 de operatori autorizați/transportatori de persoane.
Totodată, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.500 de lei, persoanelor care nu au respectat dispozițiile privind portul măștii de protecție și au întocmit trei dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce nu s-ar fi respectat măsura carantinei la domiciliu.
Sursa: IPJ Dâmbovița














