You are currently viewing Val de reacții după ancheta Recorder împotriva Patriarhului Daniel. Efectul advers: solidarizare cu Biserica

Val de reacții după ancheta Recorder împotriva Patriarhului Daniel. Efectul advers: solidarizare cu Biserica

Siteul Recorder a continuat seria anchetelor împotriva Bisericii, și după episodul „Catedrala Prăduirii Neamului” prin care se arată alocarea unor fonduri prea mari pentru construirea unei catedrale dedicate memoriei eroilor români, a publicat miercuri episodul „Clanul Marelui Alb”. Într-un comentariu pentru Q Magazine, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei arată că pe lângă „tehnica vicleană” a jurnaliștilor Recorder de a inocula suspiciunea oamenilor și neîncrederea în Părintele Patriarh Daniel, aceștia uită voluntar să amintească misiunea umanitară a Bisericii, un exemplu fiind acela că în plină pandemie, au fost donate apoape 33 de milioane de euro oamenilor afectați.

Jurnaliștii Recorder s-au infiltrat în diferite birouri, și au filmat cu camera de ascunsă, un consilier local, Lazăr Neacșu, un vicar eparhial, Preot Aurel Mihai, și un om de afaceri a cărui firmă a câștigat mai multe contracte de renovare a unor biserici. Timp de 8 luni. În urma acestui reportaj, concluzia care ar trebui să se desprindă este aceea că Patriarhul Daniel patronează „un clan” în ierarhia căruia sunt membri ai Sinodului, oameni de afaceri și oameni politici care conlucrează toți pentru direcționarea fondurilor publice către Biserică pentru renovarea și construirea lăcașurilor de cult. Deși Biserica este un ONG de utilitate publică, și conform legislației în vigoare nu trebuie să organizeze licitații în aceleași condiții ca alte instituții publice, jurnaliștii Recorder induc idee că licitațiile sunt trucate și că sunt câștigate de firmele agreate de BOR.

„Dacă PF Daniel era măcar cinci ani Primul-Ministru al României, aveam azi și catedrale, dar și spitale, școli sau autostrăzi!” a comentat Mihail Neamțu.

„Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai puternice și mai influente organizații din România. O instituție care, în contrast cu misiunea sa spirituală, și-a construit un adevărat imperiu financiar ale cărui mecanisme de funcționare rămân în mare parte necunoscute pentru muritorii de rând și pentru instituțiile de control ale statului.

Asta deși o parte considerabilă din banii Bisericii provin din fonduri publice: 1,3 miliarde de lei alocați numai pentru bisericile din București, de la Guvern și din bugetul Capitalei, în ultimii 13 ani, adică în mandatul Patriarhului Daniel.

După mai multe încercări în care Biserica a refuzat să ne răspundă la orice întrebare legată de felul în care administrează fondurile publice, am decis să ne infiltrăm în interiorul sistemului folosind o identitate ascunsă.

La capătul a opt luni de documentare, am descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcția și reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea rețea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb.”, scriu cei de la Recorder.

Ahiepiscopia Bucureștilor a răspuns printr-un comunicat diferitelor acuzații și a contrazis afirmațiile unora dintre cei intervievați. Mai mult, se precizează că pentru sporirea transparenței referitoare la folosirea corectă a resurselor materiale, din 2014, la nivelul tuturor unităților de cult, Arhiepiscopia Bucureștilor a implementat un sistem de supraveghere și control al operațiunilor bancare de la unitățile de cult (proiect unic la nivel de Patriarhia Română).

„Afirmațiile domnului Lazăr Neacșu sunt neadevărate şi iresponsabile, recomandându-se, de exemplu, în mod absurd, deputat de Patriarhie. Referitor la afirmația acestuia cu privire la apartenența sa politică, precizăm că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu a îndemnat pe nimeni, niciodată, să se înscrie în vreun partid politic, deoarece Patriarhia este neutră din punct de vedere politic.

Recunoscând exprimările lor neadecvate, începând de astăzi, 13 octombrie 2021, Pr. Aurel Mihai – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și dl Lazăr Neacșu – membru în Adunarea Eparhială și în Adunarea Națională Bisericească şi-au prezentat demisia şi, prin urmare, nu mai ocupă niciun post în administrația bisericească.

Pentru clarificarea aspectelor apărute în materialul video menționat mai sus, se va face o cercetare la Arhiepiscopia Bucureștilor de către reprezentanții Administrației Patriarhale.

Cu privire la S.C. Solid System Solution S.R.L., reprezentată de dl Marius Iorga, care afirmă în materialul video că obține fonduri pentru biserici, facem precizarea că, în urma unor cercetări interne făcute din motive rezonabile care țin de documentația depusă pentru licitație și care au condus la concluzia că procesul de licitație a fost viciat, firma a fost descalificată, cu interdicția de a mai participa la licitații organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor sau de a mai contracta lucrări noi la vreo unitate de cult, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 17 august 2021 (cu aproape două luni înainte de apariția acestui material), aspect comunicat tuturor unităților de cult din eparhie. Aceleași măsuri au fost aplicate, de-a lungul timpului, și altor societăți comerciale care au încercat să intervină ilegal în procedura de licitație.

Totodată, amintim că, pentru a preîntâmpina eventuale nereguli în gestionarea fondurilor, cu ocazia lucrărilor desfășurate la unitățile de cult, Arhiepiscopia Bucureștilor aplică de mai mulți ani un set amplu de proceduri administrative şi tehnice, după cum urmează:

1) Începând cu anul 2013, pentru a obține o transparență ridicată, la nivelul protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureștilor s-a implementat un sistem de contabilitate și gestiune (Winmentor), care permite verificarea și controlul modului de folosire a resurselor materiale din teritoriu;

2) Începând cu anul 2014, pentru sporirea transparenței referitoare la folosirea corectă a resurselor materiale, la nivelul tuturor unităților de cult, Arhiepiscopia Bucureștilor a implementat un sistem de supraveghere și control al operațiunilor bancare de la unitățile de cult (proiect unic la nivel de Patriarhia Română);

3) Unitățile de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor au obligația ca plata pentru lucrările de construire sau reparații (restaurări) de biserici ori clădiri bisericești de orice tip, precum și pentru lucrările de pictură din nou ori restaurare – conservare să nu se efectueze în avans, ci numai pe bază de situații de lucrări corect întocmite; încălcarea acestei dispoziții este sancționată cu destituirea parohului, respectiv a starețului (stareței), în cazul mănăstirilor. Diriginții de șantier care avizează situațiile de lucrări răspund și ei în fața legii pentru eventuale nereguli din activitatea lor;

4) Sumele de bani primite de către unitățile bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor pentru realizarea de lucrări de construcții și reparații, lucrări de pictură etc., provenite din fonduri publice (de la bugetele locale sau centrale ale instituțiilor publice), sunt cheltuite exclusiv prin utilizarea mijloacelor de plată fără numerar (ordine bancare de plată; plata către comercianții acceptanți, folosind un card bancar anexat contului curent al unității bisericești); folosirea plăților în numerar este interzisă cu desăvârșire, încălcarea hotărârii având ca efect sancționarea cu destituirea din funcție a celui responsabil;

5) Orice solicitare de finanțare din fonduri publice se face exclusiv după obținerea avizului scris de la Centrul Eparhial; reprezentanții unităților bisericești care depun dosare de finanțare din fonduri publice, fără a obține mai întâi avizul Centrului Eparhial, sunt sancționați administrativ, de la avertisment scris, până la destituirea din funcție;

6) Pentru lucrările cu valoare mai mică de 100.000 euro (indiferent dacă există sau nu finanțare din fonduri publice), se organizează selecție de oferte la nivelul unităților de cult;

7) Pentru lucrările cu valoare mai mare de 100.000 euro fără T.V.A. (indiferent dacă există sau nu finanțare din fonduri publice), deși legislația NU ne obligă să organizăm licitații, din motive de transparență și disciplină financiară, totuși sunt organizate licitații la Centrul Eparhial, după o procedură internă, care cuprinde o parte dintre prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice:

a) aprobarea prealabilă a caietului de sarcini (Sectorul Monumente și Construcții Bisericești – MCB);

b) publicarea anunțului privind intenția unității de cult de a contracta lucrările (în Ziarul Lumina și pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor); o simplă căutare pe Google, după expresia „lucrări parohii”, are ca prim rezultat site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor cu link către licitații;

c) anunțarea datei de organizare a licitației la Centrul Eparhial pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureştilor și prin e-mail;

d) prezentarea ofertelor în plicuri sigilate la Centrul Eparhial;

e) deschiderea plicurilor în prezența ofertanților și a reprezentanților Centrului Eparhial (Sectoarele Economic, Monumente şi Construcţii Bisericeşti și Juridic);

f) prin asimilare cu legislația privind achizițiile publice, la deschiderea ofertelor din cadrul licitațiilor folosim un proces-verbal standard care respectă prevederile Ordinului nr. 1581/2018 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică;

g) desemnarea câștigătorului în termen de 15 zile.

8) În anul 2019, prin hotărârea nr. 6332/2019, Sfântul Sinod a aprobat Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericești. Regulamentul a fost comunicat gratuit tuturor unităților de cult din Biserica Ortodoxă Română și cuprinde reguli cu privire la modul corect și transparent de folosire a banilor proveniți din fonduri proprii sau din fonduri publice;

9) Arhiepiscopia Bucureștilor nu își însușește atitudinea clericilor corupți. Acolo unde au existat deficiențe privind corectitudinea, au fost luate măsuri de sancționare și îndreptare; de aceea nu trebuie să se creeze o imagine negativă față de toți ceilalți clerici care lucrează corect.

Profesorul și scriitorul Adrian Papahagi a comentat printr-o pildă ironică, imaginând un viitor fără biserică, dar cu o lume progresistă, în care „de când persoanele fără vagin se puteau căsători între ele, PIB-ul, ținut în loc de superstiții, explodase.”

„Tânărul Laurian își trase plapuma peste cap și adormi tulburat. Trăise încă o zi de indignare virtuoasă, sau de virtute indignată. Pedalase prea puțin și făcuse prea multe live-uri, așa că somnul îi era agitat de vise. Într-unul din acestea, se făcea că infama BOR dispăruse. Nu se știa unde sau cum. Poate era efectul unui deceniu de guvernare Csolos, poate pur și simplu tinerii frumoși și liberi deveniseră mai numeroși decât moșii urâți și aserviți. Poate muriseră de covid și de alte infecții toți pupătorii de moaște. Poate anchetele Discorder fuseseră continuate de anchete DNA, care închiseseră toți popii. Cert e că Romania devenise o țară ca afară.

Autostrăzile unduiau cu asfaltul lor n*gru printre pajiști verzi. Macarale zâmbeau în soare, și între două zâmbete înălțau spitale. Catedrala prăduirii neamului fusese rasă din temelii, iar în locul ei se înălța cel mai modern spital, cu mii de paturi de ati, care nu luau niciodată foc (veghea Omul Dănuț). Paturile de ati erau oricum goale, căci românii nu erau doar tineri și frumoși, ci mai ales sănătoși.

Pe stradă se plimbau de mână persoane cu vagin și fără, dar lipsite de copii, căci nimeni nu mai accepta să sporească încălzirea globală, suprapopularea și rasa albă.

De când persoanele fără vagin se puteau căsători ăntre ele, PIB-ul, ținut în loc de superstiții, explodase.

La cafenele se fuma nestingherit iarbă, iar fumul era atent colectat pentru a nu spori încălzirea globală, și nici pe cea locală. Din taxele pe fum (fumăritul), 10% erau dirijate spre ONU, condus de doamna Greta. Președinta SUA Necasio-Dominguez și președinta UE Laura Kovacs semnaseră un acord de reducere cu 100% a flatulenței animale și umane. La Scoala Națională de Studii Politice Silviu Brucnar, promoția Manuela Moroiu număra exclusiv persoane aparținând diverselor minorități (devenite între timp majoritare).

În această lume perfectă, Laurian pedala imponderabil, ca un ideal diafan care traversă pentru o vreme aerul pur al unei epoci de progres.

După o vreme însă, deși nu urca nicio pantă, Laurian începu sa gâfâie. Respira greu, pedala anevoie, de parcă bicicleta devenise de plumb. Ceva îl ținea pe loc, peisajul înainta ca într-un film derulat cu încetinitorul. Un miros nesuferit de tămâie îl sufoca, îl exaspera. Întoarse capul, dar îl luă imediat amețeala. Pământul se rotea cu el cu tot, ca un vortex, înghițind spitale, trotinete, progres, tot. Cerul se învârtea în sens contrar, în jurul discului alb al soarelui.

Laurian nu mai pedala, ci zăcea neputincios, întins pe spate, cu ochii-n soare, iar soarele rânjea la el, și cum rânjea se vădea că nu era soarele, ci marele alb, chiar el, cu cădelnița fumegândă într-o mână și cu mistria în alta, și cădea, și zidea, și emana tămâie, și văruia, și se apropia, și poleia, și zidea, și creștea, și era tot mai fierbinte, și ardea, și Laurian dârdâia sub plapumă și clănțănea din dinți și tremura și scrâșnea și marele alb cădea, fumega, zidea, văruia ca-ntr-un coșmar care de fapt era realitatea și realitatea era de coșmar și pedalele erau de plumb, și cerul strălucea revoltător de alb, și era prea târziu sau prea devreme, sau doar delira.”

Profesorul universitar Radu Carp, scrie într-o postare pe contul său de Facebook că în ciuda pretențiilor de a dezvălui ceva, „nici măcar autorul reportajului nu pretinde că s-a încălcat vreo prevedere legală”.

„Mă așteptam sincer la mai mult, investigații serioase de tipul celor care au avut ca obiect Banca Vaticanului, anchete în care ies la iveală documente care încalcă legea, etc.

Ce am văzut în schimb? Trei persoane incriminate pentru ceea ce declară: un consilier general CGMB, un angajat al administrației patriarhale și un patron al unei firme de construcții.

Niciun document semnat de Patriarh, de vreun membru al Sfântului Sinod. Niciun document legat de lucrările la un lăcaș de cult semnat de vreun primar sau ierarh.

S-a încălcat vreo prevedere legală? Nici măcar autorul reportajului nu pretinde asta.

Da, primăriile contribuie la renovarea lăcașelor de cult cu sume de bani. Motivul este dat de faptul că altfel aceste sume ar rămâne necheltuite, deoarece birocrația îneacă orice inițiativă. Primăriile au de ales: acordă aceste finanțări lăcașurilor de cult sau blochează banii respectivi.

Problema de fond este birocrația excesivă din aparatul administrației de stat – aspect care nu apare deloc în materialul Recorder.

Sursa: qmagazine.ro