You are currently viewing Vezi topul celor mai ,,smart” orașe din România. Alba Iulia se află pe primul loc

Vezi topul celor mai ,,smart” orașe din România. Alba Iulia se află pe primul loc

Potrivit zf.ro, la sfârșitul lunii iunie 2021, au fost identificate 860 de iniţiative smart city aflate în stadiul de proiect, în curs de implementare sau deja finalizate, în 124 de oraşe mari, medii şi mici din ţară.

Integratorul de soluții inteligente la cheie Vegacomp Consulting ajunge la cea de-a cincea ediție a Radiografiei proiectelor Smart City din România, iar raportul lunii iunie 2021 radiografie-smart-city-romania-2021_final aduce pe listă 860 de iniţiative aflate în stadiul de proiect, în curs de implementare sau deja finalizate, în 124 de orașe mari, medii și mici din țară, comparativ cu 594 de proiecte din 87 de oraşe, la nivelul lunii iunie 2020 – evoluție substanțială, echivalentă cu aproape dublarea numărului acestora.

Topul celor mai moderne oraşe, din punctul de vedere al proiectelor de tip smart city, este şi în acest an condus de Alba Iulia, dar care are un număr stagnant de proiecte (106), urmat de Cluj- Napoca (58) şi de Iaşi (56), care vine puternic din urmă, în timp ce Bucureştiul este pe locul patru (39 de proiecte), arată o analiză realizată de integratorul de soluţii inteligente la cheie Vegacomp Consulting. Clasamentul este continuat de Bucureşti – sector 4 (35), Arad (29), Sibiu (27), Oradea şi Timişoara (26) şi Braşov (18).

Clasamentul oraşelor medii este dominat de Alba Iulia (106), Arad (29) şi Sibiu (27), în timp ce podiumul oraşelor mici este ocupat de Avrig (10), Făgăraş (7) şi, la egalitate, Odorheiu Secuiesc, Aiud şi Hârşova (6).

„Vedem, în acest raport, un aspect pozitiv, în special la nivel de răspuns al administraţiei la nevoile de distanţare şi de-birocratizare: dincolo de evoluţia liderului – Smart Mobility, verticala Smart Governance, ocupantă a poziţiei secunde în clasament, numără nu mai puţin de 226 de proiecte care, sperăm, fac viaţa mai uşoară locuitorilor…Tot în acest raport vedem nu doar finanţările din fonduri europene şi publice, ci şi primele proiecte semnificative private şi privim cu interes la componenta de finanţare privată, în viitorul Smart City“, declară Cornel Bărbuţ, CEO al Vegacomp Consulting.

Raportul include în premieră şi o radiografie a proiectelor Smart Village, identificând 69 de proiecte în 59 de comune, şi a celor de Smart County, cu 29 de proiecte in 15 Consilii Judeţene.

Autor: Adrian G.