O nouă comună dâmboviţeană intră, de duminică, 17 octombrie, în carantină zonală. Este vorba despre Valea Mare, pentru care Comitetul Judeţean pentru situaţii de Urgenţă dispune această măsură, din cauza incidenţei crescute a COVID-19.
Măsura carantinării va intra în vigoare la ora 5.00 şi va fi valabilă până pe 31 octombrie, la ora 5.00.
În acest interval, va fi interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
Circulația și staționarea persoanelor în spații publice sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
În intervalul orar 5:00-20:00, în interiorul zonei menționate se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID -19 sau persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 prin prezentarea documentului care atestă trecerea prin boală;
b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
d) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
j) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
k) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
l) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
m) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
n) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
o) participarea la activități religioase;
p) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
q) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2.
În sau din zona menționată, este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță (urgențe medicale);
g) deplasarea în vederea obținerii de acte oficiale (acte de stare civilă, certificate de înmatriculare, permise, pașapoarte, etc.);
h) deplasarea antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor/studenților în unitățile de învățământ din afara zonei carantinate.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării conform celor prevăzute la prezentul articol, data completării și semnătura.
Măsurile nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport de hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.
De asemenea, aceste măsuri nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID- 19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dar care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport de hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.
Se permite tranzitarea zonei carantinate pentru cetățenii care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea/staționarea în localitate.
De asemenea, în zona carantinată se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise.
Slujbele religioase se desfășoară cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară.
Activitățile de pregătire fizică a sportivilor profesioniști,legitimați și/sau de performanță în spații închise și/sau închise se realizează cu respectarea regulilor de protecție sanitară și distanțare între participanți.
Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 18:00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop. De asemenea, se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanțare fizică.
Operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare curespectarea normelor de protecție sanitară stabilite în perioadastării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, în următoarele condiții:
– Administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;
– Pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei;
– Numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;
– Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.
AUTOR: F.S.














