Chindia Târgoviște a obținut un punct important, luni seara, în disputa cu FC Botoșani, din cadrul etapei a 12-a. Pe teren străin, dâmbovițenii au încheiat la egalitate,0-0, cu formația pregătită de Marius Croitoru.
Cu 17 minute înainte de final, Chindia a rămas în zece oameni pe teren după eliminarea lui Suciu pentru “achiziționarea” a doua galbene. Astfel, în ultimo parte a întâlnirii, elevii lui Săndoi s-au luptat din răsputeri pentru a pleca neînvinși de la Botoșani.
După scurgerea primei ore a jocului, Chindia a avut șansa deschiderii scorului prin Neguț, dar jucătorul dâmbovițean nu s-a aflat în zi de grație. În prim repriză, același Neguț a irosit o altă ocazie important pentru trupa lui Săndoi.
De partea cealaltă, botoșănenii au irosit câteva ocazii bune în prima repriză, prin Kage, Sila și Ongenda.
După remiza de la Botoșani, Chindia a ajuns la a cincea remiză în acest sezon, iar după 12 meciuri susținute continuă pe locul 10, cu 14 puncte acumulate.
Etapa viitoare, vineri seara, la Ploiești, Chindia va înfrunta pe CSU Craiova.
M.i.














