You are currently viewing Două noi sensuri giratorii vor fi construite la intrarea în oraș dinspre Priseaca, pentru fluidizarea traficului

Două noi sensuri giratorii vor fi construite la intrarea în oraș dinspre Priseaca, pentru fluidizarea traficului

Populația școlară din municipiul Târgoviște este una foarte numeroasă. Este vorba despre  aproximativ 20 de mii de școlari și preșcolari, care trebuie să ajungă în unitățile de învățământ, mulți dintre ei, din afara orașului, dimineața, la ore de vârf, în care traficul devine un real calvar. Pentru a reuși fluidizarea circulației vehiculelor la intrarea în municipiu administrația locală are în vedere unele modificări ale infrastructurii rutiere.

”În primul rând,  va fi modificat sensul giratoriu de la Romlux, de la intersecția Laminorului, Calea Câmpulung și vom avea un sens giratoriu, care să permită un trafic mai intens, un sens la dimensiuni normale. De asemenea vom mai realiza un sens giratoriu, pe strada Laminorului, pentru a permite celor care au diferite activități de producție, sau clienților de exemplu de la supermarketurile din zona respectivă, să poată să întoarcă. Am finalizat, la acest moment, o primă parte a documentațiilor tehnico-economice; sper ca cel târziu în primăvară să avem cele două sensuri giratorii, de natură să ne permită fluidizarea traficului. de asemenea, am solicitat avizul CNAIR, pe această zonă, de intrare în oraș, pentru a lărgi puțin strada, astfel încât să nu se mai creeze acel dop la intrarea în municipiu, mai ales în perioada în care sunt școlile deschise,” a explicat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă, organizată, în această dimineață, la intrarea în oraș, în zona Romlux.

AUTOR: F.S.