Seara de gală a Festivalului „Crizantema de Aur” l-a avut pe scenă pe cel mai mare compozitor român, în Viață, Eugen Doga. Autorul unor piese celebre, de o sensibilitate ieșită din comun, Doga este de câțiva ani președintele de onoare al festivalului. Compozitorul a urcat pe scenă, aseară, alături de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
„Aseară, am avut privilegiul, de a întâlni o personalitate covârșitoare a lumii muzicale.
Considerat cel mai mare compozitor român în viață, românul basarabean Eugen Doga este, de o bună perioadă, președintele de onoare al juriului Festivalului Târgoviștean de Romanțe „Crizantema de Aur”.
Celebrul său vals pentru coloana sonoră a filmului „Gingaşa şi tandra mea fiară” (My Sweet and Tender Beast), este recunoscut,
printr-o decizie specială a UNESCO, drept una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX, Ronald Reagan considerându-l drept cel mai bun vals al secolului respectiv.
Mulțumim, maestre!”, scrie Cristian Stan, pe pagina sa de Facebook.
AUTOR: F.S.














