You are currently viewing Marcel Ciolacu,  mulțumit după discuția cu PNL: Eu cred că suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi şi patrioţi, acesta e drumul către formarea unei majorităţi

Marcel Ciolacu, mulțumit după discuția cu PNL: Eu cred că suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi şi patrioţi, acesta e drumul către formarea unei majorităţi

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a dat de înțeles, astăzi, că a avut o întâlnire bună cu PNL în ceea ce privește formarea unei noi majorități parlamentare și a confirmat că,  în timpul discuțiilor, s-a menționat soluția premierilor prin rotație.

Suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi, şi patrioţi, acesta este un drum care va duce către formarea unei noi majorităţi”, a declarat Ciolacu, repetând că PSD va merge la discuţiile de la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru.

Am avut o primă întâlnire cu colegii de la PNL. De la început, atât eu, cât şi colegii mei, am cerut să fie o întâlnire serioasă, aplicată pe nevoile românilor. Nu am avut discuţii în ceea ce priveşte funcţiile din Guvernul României. Credem că prioritatea numărul unu este stabilizarea României. Printr-un efort comun şi printr-un program de guvernare coerent, să încercăm să ajungem într-un ritm aşteptat de români. Eu cred că suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi şi patrioţi, acesta e drumul către formarea unei majorităţi”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat despre deţinerea funcţiei de premier prin rotaţie, liderul PSD a spus că „a fost o discuţie privind propunerea de premier. Ne menţinem decizia PSD de a merge la consultări cu o propunere de premier. Atunci au venit mai multe soluţii pe care o să le analizăm fiecare dintre noi în interiorul partidului. A fost printre ele şi această soluţie, de a veni prin rotaţie. Presupun că de aceea avem consultări, ca să mergem cu o soluţie comună”, a arătat Marcel Ciolacu.

Autor: Adrian G.