Articolul prezent este scris sub umbrela unei decizii pe care nu am fost în stare să o iau. Recunosc, îmi este adesea greu să aleg, să iau ceva și să las altceva în urmă, chiar și atunci când vine vorba de titluri ale unor lucrări redactate de mine. Astfel că acum mai puțin de zece minute mă aflam în imposibilitatea de a hotărî care este cea mai potrivită denumire pentru articolul respectiv, moment în care mi-am dat seamă că mă pot bucura de ambele titluri, căci pot redacta în continuare și le pot valorifica pe fiecare în parte.

În acest weekend m-am axat pe mine, am vorbit mult despre ceea ce însemn, cu ce mă mândresc, pentru ce mă cert. Acum vreau să vorbesc puțin despre stilul pe care mi l-am conturat de-a lungul anilor. Am mai spus într-un articol trecut că imediat după ce am conștientizat că partea fizică nu mă ajută, am făcut tot posibilul să îmi antrenez mintea. Cumva, m-am gândit că dacă oamenii nu își vor întoarce privirile atunci când trec, măcar să o facă atunci când deschid gura. Am munci, am citit, am mers la cursuri și am făcut tot ce mi-a stat în putință să am un discurs fluent, să cunosc diverse din cât mai multe domenii. Problema este că sunt extrem de emotivă, că las trăirile interioare să mă acapareze și nu de fiecare dată reușesc să mă fac înțeleasă verbal. Cu toate acestea, am scrisul. Am stiloul fermecat și inspirația nemărginită despre care v-am povestit acum câteva luni. Și ca fiecare om, am un stil unic, al meu, un stil ce nu poate fi confundat sau copiat.

Cred cu tărie că prin scris pot fi cu adevărat citită. Am senzația că așa mă exprim cel mai personal, cel mai intim, cel mai “fără perdea”. În scris sunt coerentă, rapidă, inspir și expir cuvinte prin toți porii. Dar, ca și în afara lui, și în scris sunt amețitoare, greu de urmărit, îmi doresc să explic cât mai multe, să argumentez, să povestesc din toate câte puțin, să fac legături, să mă justific, sar de la o idee la alta, încep prin a vorbi despre un anumit subiect și sfârșesc prin a scrie despre un altul – total opus. Întotdeauna, de când mă știu, pe lângă ideea principală pe care o am în minte, mai am și alte câteva secundare care îmi invadează creierul și care cer cu disperare să fie băgate în seamă. Tastez și îmi vine să râd. Voiam să scriu că sunt atât de schimbătoare, că gândesc atât de multe lucruri în același timp, încât uneori și mie îmi este greu să țin pasul cu mine – apoi, din neant, mi-a trecut prin minte ideea că ar trebui să revizitez Georgia, dar și că ar trebui să scriu o carte.

Am mai auzit de-a lungul timpului că e posibil ca toate acestea să se afle în strânsă legătură cu zodia. Nu știu, am ajuns să cred că pur și simplu acesta este stilul meu și că exact acest stil mă face să fiu unică. După ce mi-au citit lucrarea de licență integral, profesorii mei îndrumători mi-au spus că nici nu aveau nevoie de program antiplagiat, căci este vizibil faptul că eu am redactat-o. Desigur, necesar sau nu, programul a fost obligatoriu și cum era de așteptat, procentajul a fost unul extrem de mic. Trecând peste și sărind de la una la alta, în mod vădit nu am încercat niciodată să mă schimb și chiar dacă nu puține au fost momentele în care exprimarea colocvială și stilul informal, brut, au atras critici, am rămas întotdeauna fermă. Am scris folosind fraze pompoase sau, din contră, am scris strict și la obiect atunci când a fost cazul.

Mi-am pus amprenta pe fiecare dintre lucrările mele și nu am dat niciodată înapoi atunci când am simțit să spun ceva într-un anumit fel. Nu am ezitat să aleg cuvinte tăioase, dar nici să ofer explicații suplimentare când am crezut că este necesar. Am fost eu și continui să fiu eu, cu tot cu acest stil care mi-a fost întotdeauna suport stabil pentru a exprima ceea ce gândesc. Fie că a tras după sine păreri contra, blamări sau, dimpotrivă, aprecieri și cuvinte de laudă, stilul personal mi-a fost aliat, chiar și atunci când, poate, nici măcar eu nu l-am privit cu ochi buni.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște