Comitetul consultativ pentru vaccinuri din Germania (STIKO) a recomandat ca persoanele cu vârsta sub 30 de ani să se vaccineze doar cu Pfizer și a precizat că femeile însărcinate, indiferent de vârstă, ar trebui vaccinate doar cu serul Pfizer/BioNTech. Cu toate acestea, STIKO a confirmat că serul Moderna nu are un risc ridicat de apariție a unor afecțiuni cardiace pentru persoanele de peste 30 de ani.
Comitetul a menționat că această recomandare se aplică pentru toate schemele de vaccinare, inclusiv cu doza booster, urmând să ajungă la fiecare dintre landurile Germaniei și va fi analizată și, posibil, revizuită de un alt grup de experți.
Potrivit Institutului Robert Koch, aproximativ 40 de mii de persoane s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore, un nou record. Totodată, Germania a înregistrat astăzi o rată record de incidență săptămânală de 232,1 la suta de mii de locuitori (2,3 la mie), cea mai mare de la începutul pandemiei.
Marți, Moderna a depus cerere de autorizare a vaccinului său pentru copiii cu vârste între 6 și 11 ani în Europa. Luna trecută, compania a anunțat că serul oferă un răspuns imunitar puternic pentru această categorie de vârstă.
Editor: Adrian G.














