You are currently viewing Sting va concerta la Cluj, în luna martie, împreună cu fiul său

Sting va concerta la Cluj, în luna martie, împreună cu fiul său

Sting va concerta la Cluj-Napoca în primăvara anului viitor, și nu va veni singur în țara noastră, ci însoțit de fiul său, basistul Joe Sumner.

Sting va susține concertul la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca, în 15 martie 2022, de la ora 19.00, transmite Rador.

Biletele vor fi puse în vânzare începând de vineri, 12 noiembrie, ora 11.00, pe sting.iabilet.ro.

Concertul intitulat „My Songs” va cuprinde cele mai îndrăgite cântece ale sale, scrise de artistul care a câștigat 17 premii Grammy, atât cu The Police, cât și ca artist solo. Concertul îi va purta pe fani într-o călătorie muzicală în timp, cu hituri precum „Fields of Gold”, „Shape of my Heart”, „Roxanne” și „Every Breath You Take”. În turneu, Sting va fi acompaniat de un ansamblu electric, rock, format din Dominic Miller (chitară), Josh Freese (tobe), Rufus Miller (chitară), Kevon Webster (clape), Shane Sager (muzicuță) cu Melissa Musique și Gene Noble (backing vocals).

Invitatul special, Joe Sumner, va fi prezent la toate datele nou anunțate. Membrii Fan Clubului Sting vor avea posibilitatea de a avea acces la bilete exclusive de pre-sales înaintea publicului larg, accesând www.sting.com.

Autor: Adrian G.