Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, începând cu ora 12:00, la Baza sportivă din Gura Ocniței se va desfășura evenimentul sportiv, CUPA SPERANȚEI, organizat de Primăria Gura Ocniței în parteneriat cu Clubul Sportiv Gura Ocniței.
Evenimentul face parte din proiectul accesat prin fonduri europene nerambursabile, MĂSURI INTEGRATE PENTRU DEZVOLTAREA COMUNEI GURA OCNIȚEI, prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITA UMAN, fiind în valoare de 4.579.315,76 lei/ 995.503,42 euro.
Acest eveniment reprezintă încă un pas important în realizarea obiectivelor proiectului sus menționat!
Așadar, vă invităm să luați parte la acest eveniment sportiv unde tinerele spranțe își vor demonstra abilitățile și aptitudinile de fotbaliști.














