You are currently viewing Voleibalistele de la CSM Târgoviște, duel cu Rapid București în campionat

Voleibalistele de la CSM Târgoviște, duel cu Rapid București în campionat

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște se pregătește de un nou meci în campionat. Mâine după-amiază, în deplasare, în etapa cu numărul 7 a Diviziei A1, sportivele antrenate de Giovanni Caprara vor înfrunta pe Rapid București.

În disputa cu “feroviarele”, târgoviștencele își doresc un succes pentru a ține aproape de liderul CSM Volei Alba Blaj. După 6 meciuri jucate în acest sezon, CSM Târgoviște a acumulat 14 puncte.

Etapa trecută, pe teren propriu, CSM a trecut de Dinamo București cu 3-1. În runda cu numărul 8 a campionatului, dâmbovițencele vor înfrunta pe Știința Bacău.

M.I.