În noaptea de 14/15 august 1916 România a declanșat campania, în Primul Război Mondial, de eliberare a Transilvaniei și Bucovinei de sub dominația austro-ungară. În prima fază a războiului, operația ofensivă de eliberare a Transilvaniei executată simultan pe întregul arc carpatic, a fost desfășurată cu succes. După patruzeci de zile însă, datorită unor grave probleme apărute pe Frontul de Sud al României, Armata română a început retragerea inițial pe teritoriile din Carpați, ulterior pe aliniamente succesive în interiorul țării.

În zona orașului Cămpulung, la începutul lunii octombrie 1916 Comandantul Armatei a 2-a a hotărât constituirea Grupului ,,Nămăești” format din Diviziile 12 și 22 Infanterie, cu ordinul de a respecta deviza Marelui Cartier General: ,,Rezistența fără grad de retragere”. În componența acestuia au intrat și Brigăzile 2 și 3 Cavalerie.

Interesant este faptul că în luna octombrie Regimentul 62 Infanterie și începând cu 1 noiembrie Regimentul 22 Infanterie ,unități militare dâmbovițene au intrat în componența amintitului Grup,,Nămăești”.

Pe parcursul a 48 de zile s-au desfășurat trei bătăli, două de apărare și una de contraofensivă. Gruparea atacatoare condusă de generalul von Morgen ( formată din Diviziile 12 și 17 germane și Brigada 8 Alpină austro-ungară) a fost înfrântă. Speriat generalul german a cerut superiorilor săi permisiunea de ași retrage trupele înapoi spre localitatea Bran, dincolo de vechea frontieră.

Succesul acestei legendare bătălii despre care amintește ansamblul arhitectural de pe muntele Mateiaș, n-a putut fi exploatat, pentru că pe celelalăte direcții inamicul pătrunsese adânc în dispozitivul de luptă al Armatei 1-a română pe Jiu și Olt, dar și dinspre sud în dispozitivul Grupului de Apărare al Dunării.

Astfel la 15 noiembrie 1916, într-o telegramă generalul Averescu ordonă: ,,Schimbarea bruscă a situației Armatei 1-a, mă obligă să ordon trupelor de la Câmpulung să se retragă spre Târgoviște, retragerea începând în cursul acestei nopți”

Astfel grupul ,,Morgen” a intrat în Câmpulung la 16 noiembrie fără lupte și glorii, după ce inițial îl bombardase.

În urma unei nereușite operațiuni de rupere a luptei și efectuare a retragerii, Diviziile 22 și 12 Infanterie au pierdut o mare parte din artilerie, trăsurile cu arhiva și ambulanța. Forțele rămase amintite s-au deplasat pe valea Dâmboviței organizând o apărare pentru întârzierea pătrunderii trupelor austro-germane în orașul Târgoviște.

Dispozitivul operativ de apărare conceput în grabă sub presiunea inamicului a fost următorul. Divizia 12 Infanterie a fost dispusă la vest de orașul Pucioasa între localitățile Moțăieni și Brănești, iar Divizia 22 Infanterie, comandată de generalul Aristide Razu între localitățile Teiș-Dragomirești-Râncaciov.

S-a avut în vedere executarea unor riposte ofensive cu Brigada 2 Cavalerie, întărită cu un batalion de infanterie, care au fost dispuse în zona localității Doicești. La flancul stâng al dispozitivului de apărare, în zona localității Râncaciov a fost dispusă Brigada 3 Cavalerie. Pe dealul Dragomirești, unde se găsea Divizia 22 Infanterie efortul apărării a fost conceput pentru interzicerea pătrunderii inamicului pe comunicația Câmpulung-Târgoviște.

În ziua de 20 noiembrie, după o puternică pregătire de foc a artileriei germane, trupele comandate de generalul german von Morgen, au trecut la ofensivă, rezultând o bătălie despre care istoricul Constantin Kirițescu nota: ,,…Morgen atacă Târgoviștea cu întreaga sa Divizie și reuși să ocupe orașul, după o luptă dată cu disperare de Divizia 22 Română, care era aproape cu totul lipsită de artilerie”.

Au căzut în luptă un număr de 75 militari români și 92 militari germani și austrieci. Pe acel deal, imediat după terminarea luptei, după retragerea trupelor române, din dispoziția trupelor de ocupație s-au organizat, cu titlu de provizorat, două cimitire miliare, unul românesc în stânga omunicației amintite și unul german sub dealul Dragomireștilor, ambele aflate în vecinătatea actualului poligon de tragere al Garnizoanei Târgoviște. Martori al acestor evenimente sunt acum o troiță dedicată ostașilor români, aflată astăzi într-o totală degradare și nepăsare care parcă se chinuie să-și justifice existența, și o cruce de piatră dedicată celor germani și austrieci.

Revenind la starea troiței de la marginea pădurii Priseaca afirmăm că mulți dintre localnici sau trecători prin zonă nu-i cunosc nici măcar destinația. Este mai mult decât dureros. În spiritul necesității unei rapide și temeinice reconsiderări a conceptului de educație patriotică în spiritul valorilor creștine românești avem multe de făcut!

Col. (r) Gheorghe Șerban