You are currently viewing Italia și Germania au depistat primele cazuri de contaminare cu varianta Omicron
Coronavirus Spital 538x332

Italia și Germania au depistat primele cazuri de contaminare cu varianta Omicron

Un prim caz cu varianta Omicron a coronavirusului a fost depistat în Italia, a anunţat sâmbătă Institutul Superior de Sănătate (ISS), care depinde de guvernul italian, scrie AFP.

„Proba pozitivă” a fost depistată la un pacient care a venit din Mozambic, a precizat ISS într-un comunicat. „Pacientul şi membrii familiei sale se simt bine”. 

Italia, care a plătit un preţ mare cu mai mult de 133.000 de morţi de la începutul pandemiei, înregisrează de mai multe zile peste 10.000 de noi cazuri zilnic (12.877 sâmbătă).

Şi Germania a confirmat, sâmbătă, primele două cazuri de contaminare cu varianta Omicron a Covid-19, la călători care au sosit din Africa de Sud pe aeroportul din Munchen, au anunţat autorităţile locale.
,,Două cazuri suspecte ale noii variante a coronavirusului Omicron, clasată ca variantă îngrijorătoare de OMS, au fost confirmate în Bavaria„, a declarat într-un comunicat Ministerul Sănătăţii din acest land din sudul Germaniei.
Autor: Adrian G.